iasi365-var4

 

Regimul alimentar in gastrita

Gastrita

 
Modul de viata din ultimii ani s-a schimbat radical pentru marea majoritate a romanilor. Fuga dupa bani, dupa o viata mai buna fac ca multe din obiceiurile alimentare si cele de viata sa se modifice radical, acest lucru fiind in detrimentul sanatatii. Stomacul este unul din organele noastre interne care este afectat printre primele, de acest mod de viata dezordonat.

Factorii care favorizeaza aparitia gastritei

Fumatul, consumul de bauturi alcoolice (indeosebi distilate),consumul de mancaruri foarte fierbinti, excesul de bauturi racoritoare acide sau cafea,  mesele neregulate, excesive cantitativ si/sau extrem de rapide, fara o masticatie corespunzatoare, alimentele foarte condimentate, ca si stresul psihic exagerat si insuficient controlat sunt cateva din numeroasele cauze principale sau favorizante ale gastritelor. De asemenea tratamentul cu unele medicamente luate "dupa ureche" (fara a consulta medicul specialist), infectiile bacteriene si virale duc la aparitia gastritelor. Toate cele enumerate actioneaza direct sau indirect (prin cresterea secretiei de acid clorhidric si scaderea calitatii/cantitatii de mucus protector) pe mucoasa gastrica, provocand inflamarea ei si o serie de simptome suparatoare.

Prevenirea si tratarea gastritei

Tratamentul gastritelor trebuie sa se adreseze fiecarui agent care provoaca probleme, in functie de pacient si situatie. O prima masura de tratament, dar si de evitare a acestei afectiuni, o reprezinta tocmai indepartarea agentului cauzal, ceea ce se face relativ simplu daca este vorba de un obicei nesanatos. De asemenea, exista reguli generale dietetice care trebuie respectate de toti pacientii cu gastrite, alaturi de intolerantele alimentare individuale pe care fiecare individ le cunoaste. Regimul alimentar, fara a fi restrictiv, asigura atat un control mai bun al simptomelor, cat si favorizarea scaderii inflamatiei mucoasei gastrice si a rezolvarii afectiunii.

Regim gastrita- tratament

Ce putem si ce trebuie sa evitam sa mancam

  • - Evitati condimentele iuti (inclusiv ceapa si usturoiul); de asemenea anumite mirodenii, cum sunt scortisoara sau cuisoarele!
  •  - Inlaturati bauturile acide (mai ales de tip "cola", apa minerala), cafeaua, cacaoa fierbinte, bauturile alcoolice si fumatul!
  •  - Eliminati cerealele integrale, inclusiv painea neagra, preferandu-se (pana la vindecare) painea alba veche de o zi (putin uscata, nu prajita), orezul decorticat, mamaliguta din malai fin, pastele fierte bine!
  • - Evitati leguminoasele (fasolea, mazarea, lintea) care contin fibre si produc balonare! Evitati legumele si fructele crude (temporar, pana la solutionarea problemei), indeosebi daca este vorba de produse cu o aciditate ridicata sau foarte bogate in fibre cu actiune agresiva (castraveti, varza, vinete, rosii sau suc de rosii,  ardei grasi sau gogosari).
  • - Este de preferat ca fructele, daca sunt tolerate, sa fie cojite inainte de consum. Bananele sunt in general bine suportate. Sucurile de fructe acide (portocale, lamai) sunt interzise. Pentru a nu se renunta la aceste alimente nutritive se recomanda soteurile, supele-crème cu adaos de ulei sau unt, compoturile;
  • - Eliminati dulciurile concentrate care cresc secretia de acid clorhidric (gemuri, bomboane, ciocolata). Se pot consuma crème cu lapte si sufleuri; Un aliment sanatos si deloc agresiv este oul, dar fiert moale.
  •  - Evitati alimentele afumate de orice fel (compusii din fum solicita secretia gastrica clorhidropeptica), branzeturile tari, maturate, conservele, prajelile, rantasurile! Metodele gastrotehnice de baza raman fierberea si sotarea.

Dintre preparatele lactate, in functie de toleranta, se recomanda laptele dulce, branza de vaci si in special urda. Se prefera carnea slaba, fara zgarciuri, eventual tocata (necondimentata) si preparata sub forma de perisoare.

Orarul meselor trebuie sa fie regulat, iar mancarea mestecata bine. Temperatura mancarurilor si a bauturilor trebuie sa fie apropiata de temperatura camerei.Mancati des, de 3 ori pe zi, cu 2 gustari intre mesele principale, dar volumul acestora sa fie redus! inainte de culcare se recomanda o mica gustare.

Si nu uitati : consultati medicul specialist.

Din aceeasi categorie

Diete de slabire

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares