iasi 365 2018 logo 4

 

 

Lansare de carte „Bancherul diavolului" - Bradley C. Birkenfeld

22 noiembrie 2017 Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”

 

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Editura Minerva organizează miercuri, 22 noiembrie 2017, de la ora 14.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34, etaj 1), evenimentul de lansare a volumului „Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian”, scrisă de Bradley C. Birkenfeld, autor american cu origini în România, care va fi prezent la Iași. Cu această ocazie, autorul va susține și o mini-conferință.

Lansare de carte Bancherul Diavolului

Cartea „Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” este considerată unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului. Editura Minerva, componentă a Trustului Megapress, a achiziționat drepturile de autor pentru această carte și a  reușit performanța de a-l aduce în fața publicului din țara noastră chiar pe autor. Ediția în limba română este dedicată memoriei bunicului autorului, născut în România. Cartea a fost tradusă de Lucia Verona și Bogdan Hrib.

Volumul este un bestseller internațional, poveste adevărată cu o privire în spatele sistemului bancar elvețian și al unui sistem juridic corupt. Autorul, fost bancher al băncii elvețiene UBS, cea mai mare bancă din lume, a devenit celebru pentru demnitatea și curajul de care a dat dovadă. Gestul său l-a costat, fiind condamnat la 2 ani și jumătate închisoare.

Invitat: scriitorul și publicistul Liviu Antonesei.
Moderatorul evenimentului este Cristina Poterășoiu, redactorul cărții.

 

Programul cinematografelor din Iasi

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares