iasi 365 2018 logo 4

Gala Premiilor de Excelenţă 2013 în Agricultură pentru Regiunea de Nord-Est 26-29 septembrie 2013 la Centrul Expoziţional Providenţa

Gala Premiilor de Excelenţă 2013 în Agricultură pentru Regiunea de Nord-Est

26-29 septembrie 2013 la Centrul Expoziţional Providenţa


În perioada 26-29 septembrie 2013 la Centrul Expoziţional Providenţa din Iaşi vor fi organizate cele mai complexe evenimente dedicate sectorului agricol din Regiunea de Nord-Est: Târgul pentru Fermieri AGRALIM, Forumul Agricol şi Gala Premiilor de Excelenţă 2013 în Agricultură pentru Regiunea de Nord-Est.

Pentru a încuraja şi facilita interacţiunea dintre fermierii din Moldova, dintre specialişti în domeniul agricol, fermieri şi furnizori de inputuri, de utilaje agricole, de soluţii zootehnice şi de finanţare şi a discuta aspecte de importanţă în agricultură, AGRALIM a dezvoltat o platformă complexă, Clubul Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est.

După evenimentul de lansare a Clubului care a avut loc la Ruginoasa, pe 6 iunie a.c. şi care a reunit peste 250 de mari fermieri, un moment deosebit dedicat membrilor clubului este SEARA DE EXCELENȚĂ ÎN AGRICULTURĂ, când va avea loc şi prima gală de premiere a excelenţei în agricultura din Regiunea de Nord-Est. Aceasta este organizată de ABplus events, professional trade shows organizer, cu sprijinul tuturor Direcţiilor pentru Agricultură din Regiunea de Nord-Est şi a Consiliului Judeţean Iaşi.

gala-premiilor-de-excelenta-

Premiile de excelenţă AGRALIM 2013 vor fi acordate fermierilor, antreprenorilor şi specialiştilor în sectorul agricol din judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Bacău, Suceava, Neamţ, acestea fiind stabilite în baza nominalizărilor făcute pentru 12 categorii; nominalizări realizate de Direcţiile pentru Agricultură a judeţelor din Moldova şi evaluate de un juriu de specialitate. Acesta este format din: dr.ec. Neculai Olariu, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Iaşi; ing. Ionel Bunea, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Vaslui; ing. Mihai Banu, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Bacău; ing. Cristian Delibaş, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Botoşani; ing. Traian Vararu, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Neamţ; ing. Vasile Schipor, Director Executiv Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Suceava; prof.dr. Eugen Ulea, Director al Statiunii Didactice Iasi - Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, Florin Mindirigiu, Director General ABplus Events - organizator Târgul pentru Fermieri Agralim, Forumul Agricol şi Seara de Excelenţă în Agricultură; Cristina Baghiu, Director Regional Nord-Est Banca Comercială Carpatica - reprezentant Partener Oficial AGRALIM.

Câştigătorii celor 12 premii vor fi anunţaţi în cadrul unei recepţii oficiale ce va avea loc în cadrul Serii de Excelenţă în Agricultură, pe 28 septembrie, la Centrul Providenţa Iaşi. La eveniment sunt aşteptaţi peste 300 de fermieri şi specialişti în domeniul agricol. Pentru înscrieri şi rezervări vă rugăm să sunaţi la numerele de telefon: 0746751639 sau 0746751606.

Din aceeasi categorie

Programul cinematografelor din Iasi

Bancul zilei

-Fănică, de ce-i cumperi soției tale întotdeauna flori în ghiveci?
-Cu gândul la următorul concediu...
-?!
-În fiecare an plecăm separat în concediu pentru că cineva trebuie să rămână acasă să ude florile !..

Bancurile zilei le poti citi aici...

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares