Concert caritabil orchestra „Liber Artis” -  „Petrică și Lupul”

11 decembrie Aula Universității Agronomice 17:00

 

Orchestra „Liber Artis” organizează pe data de 11 decembrie, la ora 17:00, concertul „Petrică și Lupul”, în Aula Universității Agronomice din Iași.

Povestea simfonică a lui Serghei Prokofiev îmbinată cu talentul regizoral al lui Victor Zaharia asigură un spectacol din care nu lipsesc umorul și suspansul. La concert sunt așteptați atât copii, cât și părinți. Durata spectacolului este de aproximativ 40 de minute.

Din întreaga sumă încasată din vânzarea biletelor, 1% se donează către Crucea Roșie filiala Iași.

Accesul la concertul din data de 11 Decembrie se face cu bilet în valoare de 30 lei/persoană. Acest bilet oferă acces în sala de concert unui adult și unui copil cu vârstă de până la 7 ani. În cazul copiilor cu vârstă de peste 7 ani, biletul va fi valabil doar pentru acesta, neînsoțit de părinte. Aula are o capacitate de 400 de locuri, astfel încât se vor vinde atâtea bilete cât permite sala, luând în considerare că vor participa atât copii însoțiți cât și neînsoțiti.

Biletele sunt puse în vânzare în mai multe locații din Iași:

1. Prăjitoria de cafea Prajitorul din OZ – zona Gării mari (Str. Sf. Petru Movila, nr. 3 – atenție, se lucrează la asfaltarea străzii, așadar accesul cu mașina nu este posibil momentan)

2. Time Out – zona Fundație (Str. Carol I, nr. 4 - parcare cu plată în imediata vecinătate)

3. Cafeneaua The Paper Cup – zona Copou (Str. Toma Cozma, nr. 5 – vis-à-vis de Policlinica pentru elevi și studenți

4. Rulota cu cafea Cari be Café? – zona Centru (Str. Costache Negruzzi, nr. 7-9 – în curtea Universității de Arte „George Enescu”- parcare pentru timp limitat pe trotuar)

5. Before & After School Cassiopeea – zona Păcurari (Șos. Păcurari, nr. 61 – vis-a-vis de magazinul de mobilă Staer – parcare în fața spațiului, aproape de semafoare)

Concert Caritabil Petrica si lupul

Repetiția generală care va avea loc în data de 10 Decembrie, cu o zi înainte de concert, se va desfășura cu porțile deschise, special pentru copiii cu o situație materială delicată. În această zi sunt asteptați copii din centre de plasament, din familii numeroase, din mediul rural etc. Facem apel pe această cale către ONG-uri ori persoane implicate direct în activități de voluntariat.

Orchestra Liber Artis a luat ființă în anul 2009, din dorința unui tânăr student (pe atunci), Liviu Mihai Chelariu, de a aduce în lumea muzicală acea prospețime menită să atragă publicul, să-l relaxeze și să-l emoționeze. Orchestra are în componență un efectiv de aproximativ 30 de tineri, atât studenți, cât și absolvenți ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași, desfășurându-și activitatea sub bagheta dirijorală a doamnei lect. univ. dr. Anca Sîrbu.

Liber Artis are ca preocupare și deziderat valorificarea și promovarea muzicii clasice în special, însă având deschidere către orice gen și stil muzical, atât din repertoriul universal, cât și din cel românesc.

 

 

Printre concertele susținute, amintim pe cele desfășurate în cadrul unor evenimente caritabile, cum ar fi Concertul „Dăruiește speranță pentru Japonia”, sub egida Ambasadei Japoniei la București (alături de naistul Nicolae Voiculeț, susținut la Palatul Parlamentului din București), sau Concertul „Beat of (he)Art”, organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, dar și spectacole încadrate altor tipuri de manifestări culturale, cum au fost concertele „Armonii simfonice pe teme populare românești” (din cadrul seriei de evenimente „75 de ani fără marele Nicolae Iorga”, organizată de Primăria Municipiului Iași), „Farmecul muzicii”, „Operă și vals la palat” (avându-le ca soliste pe marea soprană Mioara Cortez, mezzosoprana Florentina Onică și violonista Mălina Ciobanu).

 

Din aceeasi categorie

Stand up comedy cu Maria Popovici si Mincu 5 martie

Concurs International de dans sportiv “Cupa Reflex” 26 februarie

Expozitie Constantin Tofan "Periplu sentimental" 20 ianuarie - 20 februarie

Conferinta “Cariera de Medic de Familie in U.K.” 25 Februarie, Hotel Unirea

Cursuri practice de mecanica pentru biciclisti 11 si 18 februarie

“Comedianti pe drumuri” , Vio și Costel pleacă în turneu! pe 31 ianuarie Teatrul Luceafaru

Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.