iasi 365 2018 logo 4

Cursuri de limba si cultura japoneza, de ikebana si sumie - inscrieri pana pe 16 mai

Cursuri de limba si cultura japoneza, de ikebana si sumie

Inscrieri pana pe 16 mai

 

Cultura japoneză, prin diversitatea și unicitatea sa, continuă să inspire și să atragă aprecierea oamenilor de pretutindeni. Înglobând valori umane de o sensibilitate aparte, artele japoneze ne reamintesc valoarea simplității, farmecul naturii sau bogăția cumpătării.

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care Cercul Studenților de Cultură Japoneză propune celor interesați de frumos și pasionați de cultura Țării Soarelui Răsare o nouă gamă de activități cu specific cultural ce vor aduce Japonia mai aproape.
Cursurile pe care vi le propunem sunt:
1. Curs de Ikebana, arta japoneză a aranjării florilor
2. Curs de Sumie, pictură niponă în tuș
3. Curs introductiv în limba și cultura japoneză, nivel începători

Printre finalitățile activităților propuse menționăm realizarea de evenimente culturale la nivel județean, organizarea de expoziții de pictură japoneză și ikebana, participarea la competiții internaționale ce vor contribui la îmbogățirea palmaresului cultural al orașului nostru și vor promova inițiativele culturale ale tinerilor în context internațional.

Informații generale
Perioada derulării cursurilor: Mai 2016 – Aprilie 2017
Perioada de înscrieri: până pe 16 mai 2016 (inclusiv, în limita locurilor disponibile)

Mod de organizare: două întâlniri lunare, desfășurate în week-end, după un orar stabilit ulterior. La întâlnirile obișnuite, ocazional studenții sunt invitați să participe la diverse evenimente, expoziții, excursii, training-uri și altele.
Număr de locuri disponibile: 15/curs. Locurile vor fi ocupate în ordinea înscrierilor.

Cui se adresează cursurile:
- Tuturor persoanelor pasionate de frumos și natură, indiferent de vârstă și ocupație;
- Celor pasionați de limba și cultura japoneză tradițională și modernă.
Profesor: Sorin Mazilu. În cadrul unora dintre întâlniri vor fi invitați și profesori japonezi.
Costuri aferente: Cursurile sunt organizate non-profit, însă în vederea acoperirii cheltuielilor prilejuite de organizarea acestora este percepută o taxă modică de participare de 50 de lei/ lună.

 

Curs de Ikebana, arta japoneză a aranjării florilor

Cursul își propune să inițieze pasionații de frumos și natură într-o călătorie pe Calea Florilor – Kadou, așa cum mai este denumită Ikebana, arta tradițională japoneză a aranjării florilor.
Obiectivul general al cursului:
Apropierea de natură și dobândirea unei stări de echilibru interior, precum și deprinderea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice necesare realizării creațiilor Ikebana.
Competențe și deprinderi dobândite în urma cursului
La finalul cursului, absolvenții vor fi capabili să:
- Cunoască principiile generale de menținere a plantelor tăiate;
- Cunoască materialele, instrumentele și tehnicile japoneze de aranjare a plantelor;
- Să proiecteze și să realizeze compoziții florale care să degaje armonie.
Număr de locuri 15
Mod de realizare a lecțiilor - 2 întâlniri lunare, îmbinând o parte teoretică și una practică

curs de ikebana Iasi 2016

 

Curs de Sumie, pictură japoneză în tuș

Cursul își propune să inițieze pasionații de frumos în tainele picturii japoneze în tuș.
Obiectivul general al cursului:
Apropierea de natură și dobândirea unei stări de echilibru interior, precum și deprinderea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice necesare realizării unor compoziții artistice în stilul specific Sumie.
Competențe și deprinderi dobândite în urma cursului
La finalul cursului, absolvenții vor fi capabili să:
- Cunoască principiile generale de realizare a unei compoziții artistice sumie;
- Cunoască materialele, instrumentele și tehnicile japoneze utilizate în Sumie;
- Să realizeze compoziții artistice Sumie armonioase și vibrante.
Număr de locuri 15
Mod de realizare a lecțiilor - 2 întâlniri lunare, îmbinând o parte teoretică și una practică

 

Curs de Limba și Cultura Japoneză

Cursul își propune să realizeze o incursiune introductivă în limba și cultura japoneză.
Obiectivul general al cursului:
Inițierea celor interesați în specificul limbii și culturii japoneze.
Competențe și deprinderi dobândite în urma cursului
La finalul cursului, absolvenții vor fi capabili să:
- Să cunoască sistemele de scriere Hiragana, Katakana, Romaji și aproximativ 60 de kanji
- Să cunoască regulile esențiale gramaticale ale limbii japoneze și să construiască propoziții și fraze simple
- Să poarte o conversație simplă în limba japoneză
- Să cunoască principalele arte japoneze (sumie, shoudou, ikebana, origami, chigiri-e, kintsugi, washoku și altele)
- Să cunoască maniere și valori japoneze, precum și diverse elemente de civilizație niponă.
Număr de locuri 15
Mod de realizare a lecțiilor - 2 întâlniri lunare.
Observație
Cursul este de bază, destinat strict începătorilor, care nu au cunoștințe anterioare de limbă japoneză.
Pentru mai multe detalii și înscrieri:
0742 027 153

Din aceeasi categorie

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares