Crosul Iasului “IA ȘI aleargă” pe 9 octombrie Platoul Facultatii de Chimie

Crosul Iasului “IA ȘI aleargă”

9 octombrie Platoul Facultatii de Chimie 16:00

 

Primăria Municipiului Iași, prin Fundația Sportului Ieșean organizează, pe 9 octombrie orele 16.00, în cadrul Programului “Sport în Cartiere”, ediția a doua a Crosului Iașului “IA ȘI aleargă”. Sunt invitați toți cei care iubesc sportul și competiția.

 

 

“Crosul Iașului” este inclus în calendarul de evenimente a “Sărbătorilor Iașului” și va avea ca punct de plecare și sosire platoul din fața Facultății de Chimie, din b-dul Tudor Vladimirescu. „Crosul Iașului” se adresează tuturor ieșenilor, organizatorii introducând în program mai multe curse astfel încât fiecare să poată participa la cea care corespunde dorințelor și nivelului său de pregătire.

Cursa copiilor “Delta Plan”

Cursa copiilor “Delta Plan” la care pot participa concurenți cu vârsta de până la 12 ani, se va desfășura pe un traseu de 1,2 km, între Facultatea de Chimie, Podul Roș și retur. Această cursă este dedicată și familiei, participanții având permisiunea de a fi însoțiți în cursă de părinți sau alți membri ai familiei. Clasamentul se va face separat pentru băieți și fete și, în afară de câștigători, vor fi premiați cel mai tânăr participant precum și concurentul a cărui familie, formată din cel puțin 2 membri, a obținut cea mai bună performanță. Cei clasați pe podium vor primi cupe, medalii și diplome dar și premii surpriză din partea Palas Mall și Alka Wafers. Delta Plan este partenerul principal al cursei;

Cursa populara “Kolos Grup”

Cursa populara “Kolos Grup”, ce măsoară 2,5 km, este deschisă tuturor participanților, indiferent de vârstă. Startul și sosirea se va da de pe platoul din fața Facultății de Chimie, traseul urmând ca puncte de referință Podul Roș, Splai Bahlui drept, traversarea podului din b-dul Tudor Vladimirescu și, pe Splai Bahlui stâng, până la linia de sosire. Clasamentul se va face separat, la feminin și masculin. Kolos Grup este partenerul oficial al cursei;

Cursa pasionaților de alergare

Cursa pasionaților de alergare, de 5 km, este cursa la care pot participa toți ieșenii, indiferent de vârstă. Sunt invitați toți cei care iubesc sportul și competiția. Este de ajuns să dai curs pasiunii tale, alergarea, și poți deveni campion. Startul și sosirea vor avea loc tot în fața Facultății de Chimie. Se aleargă pe B-dul D. Mangeron spre Podul Roș, se traversează podul și, pe Splai Bahlui Drept, până la podul Metalugiei, după trecerea căruia participanții vor reveni la lina de sosire pe Splai Bahlui Stâng. Clasamentul se va face separat feminin și masculin;

Cursa campionilor

Cursa campionilor, desfășurată pe o distanță de 8,5 km, este o competiție de elită, la care poate alerga orice persoană, indiferent de vârstă, dar care ar trebui să fie o obișnuită a alergărilor. Aceasta cursă va beneficia de cronometrare electronică iar clasamentele vor fi stabilite pe categorii de vârstă: până la 30 ani, între 30 și 45 ani, peste 45 ani, masculin si feminin. Este o cursă dificilă în care campionii își pot testa limitele.

crosul Iasului 9 octombrie 2016

Înscrierile se fac on line sau la fața locului. Participarea la toate cursele este gratuiă iar înscrierea se face online, pe site-ul Primăriei municipiului Iași – secțiunea “Sport în cartiere”, la adresa de link : www.primaria-iasi.ro, pe Facebook la adresa Sport-în-Cartiere-by-Primăria-Municipiului-Iaşi și la fața locului, începând cu 2 ore înainte de concurs, cand se vor preda și kit-urile de participare, formate din: tricou de culoare distinctă, personalizat cu logo-ul evenimentului și logo-ul sponsorului cursei; număr de concurs; cip de cronometrare doar pentru cursa de 10 km.

Traseele vor fi semnalizate cu porți și bandă de delimitare iar în locurile  cheie vor fi puncte de hidratare. Pentru fiecare cursă, cel mai tânăr si cel mai vărstnic concurent vor fi premiați cu vaucere de cumpărături iar cei ce vor urca pe podium vor primi cupe, medalii, diplome dar și premii surpriză.

Parteneri principali: Delta Plan, Kolos Grup. Parteneri: Palas Mall, Apa Vital, Decathlon, Express Caffe, Crucea Roșie, Asociația Județeană de Atletism, World Class, Alka Wafers. Parteneri media: Radio Hit, Radio Viva FM, Ziarul de Iași, Iași Fun, TVR Iași, Iași TV Life, Prima TV Iași.
INFO

Din aceeasi categorie

Concurs interliceal de cultura generala „Apa și Artele” 22 martie

Turneu de fotbal "Neymar Jr's Five" pe 13 mai

60 MINUTES OUT OF 8640 pe 19 martie in Underground Pub

BuzzCamp 2017 pe 21 martie Camera de Comert si Industrie Iasi

Târgul de Turism Vacanța 17-19 martie Atrium Palas Mall

International Tattoo Fest 17 - 19 martie Grand Hotel Traian

Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.