Concurs interliceal de cultura generala „Apa și Artele”

22 martie Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”  Filiala „Ion Creangă”

 

„Apa și Artele”: ediția a III-a a concursului organizat de Ziua Mondială a Apei

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și SC ApaVital SA Iași organizează miercuri, 22 martie 2017, de la ora 12.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34) a treia ediție a concursului de cultură generală dedicat Zilei Mondiale a Apei. Tema din acest an este „Apa și Artele”.

 

 

Competiția se adresează exclusiv elevilor de liceu din județul Iași, iar cele opt echipaje înscrise (formate din câte trei elevi de la fiecare liceu participant) provin de la: Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „G. Ibrăileanu” Iași, Colegiul Național „C. Negruzzi” Iași, Colegiul Economic Administrativ nr. 1 Iași, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași.

concurs interliceal apa si artele

Participanții vor parcurge două etape: în prima, fiecare echipă va primi un set de 15 întrebări de cultură generală din literatură, mitologie, arte plastice și muzică, iar în cea de a doua vor avea de recunoscut fragmente muzicale (fragmentul, titlul şi compozitorul) și lucrări de pictură (autorul și denumirea lucrării) a căror temă este apa. În caz de egalitate se vor adresa întrebări suplimentare.

Premiile pentru ocupanții primelor trei locuri în ordinea punctajului obținut sunt în bani și sunt acordate de SC ApaVital SA Iași (fondul total de premiere este în valoare de 2250 lei).

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual pe 22 martie și are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Sloganul pentru anul 2017 este „De ce apa uzată?” (Why waste water?)

 

Din aceeasi categorie

”Art and Marketing. It’s a match!” PR Tea de Iași 18 mai Carturesti Palas Mall

Vizionare film Rogue One: O poveste Star Wars 4 mai Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”

Expo & Burn 2017 29 - 30 aprilie Aeroportul International Iasi

Ziua Internationala a dansului 29 aprilie Parcul din Complexul Palas

Concurs de Epigrame dedicat Zilei Europei Biblioteca Judeteana Iasi

Campanie Donare de Sânge 26 aprilie Palas Cladirea UBC3, etaj 5 orele 09:00-15:00

Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.