Spectacol pentru copii „Povestea omului leneș” 29 aprilie

Spectacol pentru copii „Povestea omului leneș”

29 aprilie Ateneul Iasi

 

În drumul spre găsirea norocului pe care personajul principal îl parcurge, se ivesc diverse personaje care îi vor cere ajutorul. Omul leneș însă este foarte relaxat și nu prea dă importanță întâlnirii cu ele. Oare personajele cu care se va întâlni îl vor ajuta să se schimbe ori ba? Prin câte peripeții trebuie să treacă leneșul pentru a învăța că ce face el nu e bine?

Vestita poveste a omului cel leneș va fi povestită pe scena Ateneului din Iași, sâmbătă, 29 aprilie, ora 11:00!
Spectacolul prezintă o serie de învățăminte pe care copiii le vor asimila. Printre acestea se numără faptul că trebuie să fie harnici și nu leneși, că trebuie să ajute persoanele care le cer ajutorul, că nu e bine să fie indiferenți la necazul și la nevoia celorlalți, că dacă nu oferă o mână de ajutor nu li se va oferi nici lor una când vor avea nevoie și că trebuie să se gândească bine la ce alegeri fac și dacă acestea îi vor ajuta sau nu.
Trupa Marionnette Show și Ateneul din Iași, vă așteaptă la spectacolul pentru copii „Povestea omului leneș”!

Povestea unui om lenes Ateneul Iasi 2017

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 8 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Ateneul din Iași, Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi, Tel/fax: 0232-261.846, e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; www.ateneuiasi.ro

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!