iasi365-var4

 

Total War:Rome II Review

Total War II

Este anul 272 înaintea erei noastre. Marile civilizații antice se luptă pentru controlul teritoriilor europene și nord africane. Britanicii își păzesc cu îndîrjire mica lor insulă, barbarii galici își încălzesc plămînii și își ascut topoarele pe sunetul urletelor înspaimîntătoare, egiptenii ridică nori de praf și nisip în urma trăsurilor și a elefanților, grecii se joacă de-a democrația iar romanii privesc cu lăcomie la pamînturile vecinilor în timp ce generalii își mărșăluiesc soldații pe cîmpul de luptă sub îndemnul „Roma Invicta”. Rome II te provoacă să intrii la comanda uneia dintre marile facțiuni ale lumii antice și să o conduci spre o victorie totală și un control absolut al lumii clasice.

În universul jocurilor de strategie, niciun alt titlu nu se poate apropia de dimensiunile seriei Total War. Jocuri minunate, create pe principiul de grand strategy, ele îmbină elegant elementele de luptă și control al unităților în timp real cu întreținerea și organizarea unei civilizații la nivel macrocosmic. Rome II este construit pe aceleași model clasic dar vine la pachet și cu o serie de îmbunătățiri și mecanici noi menite să lustruiască felul în care ne vom conduce imperiul spre glorie.

Total  War Rome II 1

Primul lucru pe care l-am observat în Rome II a fost aspectul. Cel mai recent titlu din seria Total War este un joc nespus de frumos. Totul arată bine, de la imaginea cîmpurilor de luptă, la cea a soldaților și pînă la harta de campanie. Pădurile nordice arată exact așa cum și le-ar imagina un roman care a pus pentru prima dată piciorul în teritoriile barbarilor: întunecate, lugubre și foarte atmosferice. Nisipurile africii sunt atît de bine desenate încît parcă poți simți sudoarea de pe fruntea generarului tău. Bătăliile navale, chiar dacă nu mai antrenează navele minunate ale secolului al XVIII-lea, sunt superbe, un melanj de apă sărată, sînge, foc și așchii. Dar probabil cel mai impresionant lucuru la grafica jocului este felul în care sunt înfățișate armatele. Dacă în jocurile anterioare fiecare soldat arăta identic, în Rome II producătorii au acordat mult mai multă atenție participanților la luptă. Fiecare om poate fi foarte ușor diferențiat de camaradul său atît prin aspectul armurii (simbolurile pictate pe scut, tatuajele de pe piept și față) cît și prin fizic. E plăcut să vezi că barbarii germanici sunt cu aproape un cap mai mari decît inamicii lor romani sau că armata ta nu mai este una formată din clone, ci din indivizi bine delimitați. Desigur, într-un joc în care controlezi de mii de oameni, e imposibil de generat de fiecare dată o față nouă pentru fiecare soldat, dar micile diferențe dintre ei sunt suficiente pentru a nu risipi atmosfera creată. Mai mult decît atît, implementarea unei camere cinematice, care elimină interfața și te pune fix la nivelul soldaților face din fiecare luptă o experință superbă. Nu de puține ori era să pierd lupte importante deoarece nu vroiam să mă dezlipesc din rîndurile oștenilor mei pînă nu-i vedeam cum se izbesc cu toată forța în linia inamică. Imaginea este frumoasă dar sunetul este și mai impresionant. Zgomotul marșului de luptă, indicațiile generaului, îmbărbătările luptătorilor, urletele de agonie, clinchetul armurilor, impactul scuturilor și a armelor, tropotul cailor și lătratul cîinilor crează o atmosferă pe care doar filmele cu bugete extraordinare o mai poate crea.

La o infundatura

Înainte de a porni în aventura cuceririi lumii antice, Rome II te invită la o campanie prolog în care vei învăța majotitatea elementelor cu care te vei întîlni pe tot parcursul jocului. E o campanie simplă, nu foarte scurtă dar care face o treabă bună de a te introduce în lumea Total War. Problema ei și, implicit, una din cele mai mari ale jocului este că ea îți descrie doar elementele esențiale și nu intră în prea multe detalii. Există consilieri care te vor mai informa din cînd în cînd, dar nu te vor ajuta cu toate chestiunile. Pentru un jucător veteran, acest aspect este neimportant, dar un începător poate fi ușor copleșit. De exemplu, în timpul luptelor ți se spune că ar fi bine să ataci mai întîi cu unitățile de hărțuire sau că e indicat să-ți aperi flancurile. Dar nu ți se explică niciodată cum să-ți menții soldații într-o formație compactă sau cum să ataci fără să spargi acea formație. Poate că nu pare un lucuru important dar, de exemplu, pentru falanga spartană, o linie solidă este vitală.

Jocuri politice

Harta de campanie a fost redesenată să arate ca proaspăt scosă din mîinile unui cartograf roman care ar fi avut acces la imagini din satelit. Arată bine și vine foarte elegant trasă peste estetica jocului. Orașele nu mai sunt doar puncte statice, ci vor crește ca dimensiune în funcție de populație și de clădirile pe care le contruiești. Îți poți dezvolta o așezare ca un centru militar, construind barăci, tabere de antrenament și fierării sau poți opta pentru un oraș economic sau unul cultural. Clădirile sunt împărțite pe cîteva criterii: militare, culturale (temple, biblioteci), economice (porturi), industriale și agricole. În funcție de alegerile tale, vei jongla între cîți bani vei strînge din taxarea populației, cîtă mîncare ai la dispoziție pentru dezvoltarea orașului și cît de fericiți sunt locuitorii. E un lucuru mai greu de făcut decît ar părea deoarece pe măsură ce o clădire este îmbunătățită, ea îți va aduce penalizări în alte domenii.

Provincii

De exemplu, o fermă de nivel 3 va produce o cantitate mare de mîncare dar populația va fi nefericită din cauza lipsei de spațiu. Pentru a balansa, poți alege să contruiești un templu, dar el îți va consuma din proviziile de hrană. E un joc destul de delicat deoarece ai nevoie cît mai rapid de beneficiile militare și economice ale clădirilor mari dar dacă te extinzi mult prea rapid, populația va avea de suferit. Ce te ajuta, în schimb, este modalitatea nouă de a organiza orașele în provincii. O provincie poate conține de la unul, pînă la 3 orașe și o capitală. Teritoriile beneficiază de influența clădirilor vecine așa că e indicat să cucerești intreaga provincie. Astfel eu mi-am organizat Roma ca un puternic centru militar, susținut alimentar și financiar de cele 3 orașe din provincie. Chiar dacă jocul administrativ este interesant, din nou lipsa unui tutorial mult mai detaliat face jocul greoi la început. De cele mai multe ori vei învăța din greșeli dar am o limită la cîte campanii noi voi începe deoarece mi-am nenorocit imperiul în ultimul hal.

Spionii sunt foarte folositori

Probabil cea mai importantă resursă pusă la dispoziția jucătorului în Rome II sunt generalii. Deoarece soldații pot fi recrutați doar sub comanda unui general, iar numărul acestora este limitat de dimensiunea imperiului tău, va trebui să fii foarte atent la felul în care îi vei folosi la exinderea granițelor. Vei fi obligat să gîndești mult mai trategic campania deoarece s-ar putea să te trezeși cu inamici la porțile Romei, în timp ce grosul armatei tale e la 10 ture distanță. Generalii, armatele și unitățile individuale pot crește în experință, moment în care vei avea de ales dintr-o serie de îmbunătățiri. Aproape toate sunt upgrade-uri generice: 5% armură sau +5 moral pentru arcași. Mi-ar fi plăcut să văd unele ceva mai interesante, dar nu pot să ignor forța unii general experimentat. Problema e că ei mor pe capete de bătrînețe. Se pare că în lumea antică, principala cauză a morții nu era războiul, ci vîrsta înaintată. Rata de mortalitate ridicată se datorează duratei de un an al unei ture. Desigur, au apărut deja moduri create de fani pentru a lungi trecerea anilor. Pe lîngă generali, te vei putea juca și cu o serie de agenți: diplomați, spioni și războinici. Fiecare facțiune are propria lor versiune de agenți, dar toți îndeplinesc aceleași funcții: spinonii pot asasina, sabota orașe sau otrăvi fîntîni, diplomații pot mitui, pot angaja asasini și pot organiza finanțele unei provincii iar războinicii pot motiva populația unui oraș, pot elimina adversari prin luptă directă și pot oferi antrenament militar pentru soldați. Lipește un agent de o armată și abilitățile lor vor fi folosite în interes militar. Ei sunt foarte folositori unui comandant iscusit, dar suferă de aceeași problemă ca generalii și e foarte greu să-i aduci la nivelul maxim de experiență. Am auzit că cineva a izbutit cu un spion otrăvind fîntînile unui oraș în fiecare an, timp de 50 de ani, dar agentul nu a mai trăit mult după.

Haos controlat

Bătăliile în seria Total War au fost întotdeauna gradioase, iar Rome II nu face excepție. Pe lîngă clasicele asedii, bătălii terestre și navale, jocul a introdus și debarcările. Acum poți ataca un oraș sau o armată inamică folosind bărci de transport. Nu sunt din cale-afară de spectaculoase, dar își fac treaba de a aduce un element de noutate luptelor clasice. În plus, e mult mai ușor și rapid să-ți muți oastea pe calea apei. Rezultatul unei confruntări este determinat nu doar de abilitățile tale în luptă deschisă ci și de capacitatea de a gîndi global și de a poziționa inteligent armatele pe harta de campanie. Un general cu oastea sa ascuns în pădure poate intercepta și distruge inamicul cu pierderi minime. Dacă ai prins un dușman în ambuscadă, atunci vei lupta mereu dintr-o poziție avantajoasă și vei avea acces la capcane mortale, printre care și favorita mea, mingile uriașe de foc. Formele de relief vor fi ele însele bariere în calea armatelor cotropitoare, micșorînd dramatic numărul căilor de acces spre cetatea ta. O armată staționată în mod defensiv înainte de un punct trategic poate apăra un teritoriu important cu foarte multă ușurință.

Un general foarte talentat

Din păcate, entuziasmul pe care l-am avut față de luptele din Rome II a fost rapid scurtat de introducerea punctelor de control în bătăliile defensive. Asemănătoare cu cele prezente în orașele asediate, punctele de control au fost create cu gîndul de facilita o victorie strategică, penalizînd generalul care își întinde prea mult armata pe cîmpul de luptă. În schimb, ce a reușit să facă această mecanică a fost să distrugă complet plăcerea de a cîștiga o bătălie în care ai pornit cu inferioritate numerică. Dacă vrei să te aperi, atunci jocul te obligă să stai pe loc in punctul defensiv, în loc să încerci să-ți manevrezi armata spre avantajul tău. Mai mult decît atît, inteligența artificială a unităților inamice pare atît de puternic setată pe idea capturării punctelor strategice, încît uneori vor șarja sinucigaș direct în linia ta.

Cu armata la plaja

Dificultatea inamicilor a fost întotdeauna punctul slab al seriei Total War și se pare că în Rome II, inteligența acestora a scăzut mai dramatic ca rata de promovabilitate la bac. Chiar și pe nivelele mai ridicate de dificultate, inamicul pare mulțumit doar să răspundă la acțiunile tale fără să preia inițiativa și să te surprindă prin strategii iscusite și planuri îndrăznețe. Uneori problema poate fi frustrantă. La un moment dat, în timpul unui lupte, o parte din armata inamică a venit pe cale maritimă.

Mi-am aliniat soldații într-o poziție defensivă în timp ce am așteptat ca dușmanii să debarce. Dar, spre surpriza mea, nu i-am putut ataca deoarece unul dintre ei nu reușea să coboare din barcă. Am așteptat să văd dacă nefericitul care alerga ca o găină fără cap avea să-și găsească ieșirea dar am abandonat lupta după cîteva minute irosite. Din fericire am ucis destui soldați inamici ca jocul să-mi acorde mie victoria. De sigur, aceste erori sunt rare, dar rămîn foarte frustrante pentru oricine le întîlnește. Nici pe cale diplomatică nu o duc mai bine. Chiar dacă nu vei mai întîlni facțiuni neînsemnate care să-ți declare război cu doar o armată de țărani, diplonația pare un concept străin și mult prea simplist.

Camera cinematica

Jocul suferă și din cauza unei interfețe dificile, nu foarte intuitive, cu care te vei obișnui într-un final, dar tot vei simți că ceva nu e tocmai bine. Tehnologiile, chiar dacă sunt diferinte pentru fiecare facțiune, par mult prea generice și organizate simplist iar cercetarea unei îmbunătățiri, în special cele tîrzii, durează mult prea mult. Nici la partea tehnică jocul nu o duce prea bine. La lansare, unii jucători s-au plîns de probleme, chiar dacă Rome II le-a recomandat setările maxime. Dar, în ciuda dificultăților, producătorii și-au dat seama că trebuie să repare greșelile, ceea ce au și făcut, prin patchuri săptămînale. Jocul încă mai are unele gropi, dar cu timpul sper să fie acoperite.

Padurile nordice

Rome II a promis multe înainte de lansare și a reușit, aproape în totalitate, să livreze un pachet frumos ambalat și distractiv. Rome II nu este un joc perfect, ci e o serie de elemente minunat contruite și legate între ele, pătate de dificultăți tehnice, optimizări slabe și mecanici șubrede. Luate individual, niciuna din problemele jocului nu mă oprește să-l recomand mai departe, dar ca un întreg, ele îmi plantează unele ezitări în spatele creierului. Din fericire, producătorii par să fie pe fază și fac tot posibilul să lustruiască jocul pînă la strălucire. Cu toate că aș fi preferat o lansare întîrziată decît una cu probleme, sunt mulțumit de Rome II și îl recomand, dar cu o oarecare ezitare. Ai putea aștepta patch-uri viitoare sau l-ai putea cumpăra astăzi. În ambele cazuri, te vei distra cu noul joc din seria Total War.

Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares