Seminte foarte bune pentru sanatate
În seminţe stau ascunse o mulţime de vitamine, minerale şi alţi nutrienţi binefăcători. Să vedem ce comori se află sub coaja lor şi la ce folosesc.
Seminţele de soia…
…au calităţi antiseptice pentru tractul urinar, fiind indicate în combaterea infecţiilor urinare şi în litiaza urinară. Pentru că sunt şi energizante, se recomandă persoanelor care fac efort fizic. Boabele de soia au un conţinut ridicat de proteine (38-40%, faţă de 15-20% cât conţine carnea), au aminoacizi esenţiali, lipide (12-25%,), săruri minerale şi o gamă largă de vitamine ( A, B1, B2, C, D, E, K, P). Pentru a profita de aceşti nutrienţi, poţi consuma o lingură de germeni pe zi, la 48 de ore după ce seminţele au încolţit, în cure care pot dura între două săptămâni şi o lună.
Seminţele de chimen…
…se folosesc pentru tratarea balonărilor intestinale (efect carminativ), facilitând eliminarea gazelor din stomac. Pentru sporirea acestei acţiuni, chimenul se poate asocia în părţi egale, cu fenicul şi coriandru. Cel mai uşor mod de a folosi chimenul este infuzia: o linguriţă şi jumătate de seminţe la 250ml de apă clocotită. Se bea în trei reprize, după mesele principale. Chimenul este un stimulent al secreţiilor gastrice, reglează funcţiile stomacului, este antiiflamator intestinal, antiseptic gastric şi intestinal. În plus, este diuretic şi fluidifică secreţiile bronhice.
Seminţele de muştar...
....scad nivelul colesterolului. Se administrează cu 30 minute înainte de fiecare masă, câte o liguriţă. După 3 săptămâni de tratament, colesterolul ajunge la normal, iar după 4 luni, lipidele din sânge se normalizează. În medicina populară românească, făina din seminţe de muştar se foloseşte pentru diminuarea durerilor reumatismale, în comprese pe locul afectat, atât timp cât suportă pielea. Rezultatele sunt spectaculoase.
Seminţele de dovleac...
... sunt o sursă excelentă de uleiuri (36-52%), vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc şi magneziu. Seminţele de bostan previn constipatia şi balonarea, sunt diuretice, intăresc muşchiul cardiac şi rinichii, elimină metalele grele din organism. Pentru un efect optim, se prepară o infuzie din două linguriţe de seminţe râşnite, în 2 pahare de apă clocotită. Se bea câte un pahar, de două ori pe zi.