Ce sa mancam ca sa nu ne mai simtim obositi

Alimentaţia dezechilibrată, stresul, lipsa somnului şi a exerciţiilor fizice sunt cele patru motive care afectează nivelul de energie al organismului.

Alimente pe care trebuie să le consumi, atunci cand esti obosit

1. Merele

Conţin quercetină, un antioxidant puternic care protejează plămânii, deoarece ajută la regenerarea celulelor.

2. Ceapa

Este bogată în quercetină şi te va ajuta să-ţi păstrezi plămânii sănătoşi.

3. Proteine la micul dejun

Multe persoane îşi încep ziua cu un mic dejun constituit din cereale din comerţ cu surplus de zahăr amestecate în lapte. Nivelul de energie este crescut pentru următoarele 1-2 ore, însă va scădea drastic şi te vei simţi foarte obosită pe tot parcursul zilei, avertizează Dr. Oz. Cea mai bună soluţie este să consumi proteine la micul dejun, cum ar fi ouă cu şuncă sau o băutură cu proteine (nuci şi seminţe crude, banane, frunze verzi, apă, lapte vegetal).

4. Mazăre uscată

Combinaţia de fibre şi proteine este ideală ca gustare între masa de prânz şi cină. Dr. Oz recomandă un pumn de mazăre uscată, deoarece nu conţine zahăr şi grăsimi, spre deosebire de chipsurile la care pofteşti uneori spre seară. Un sfert de cană de mazăre uscată conţine 3 grame de fibre şi 6 grame de proteine.

5. Fisticul crud

O alternativă la mazărea uscată este fisticul crud, spune Dr. Oz. Consumă un pumn de fistic crud ca gustare de după-amiază ca să înlături senzaţia de oboseală.

6. Seminţele de floarea soarelui crude

Extrem de bogate în vitaminele E, D, B1, B3, B5, B6, acid folic, în minerale, precum magneziu, seleniu, mangan, fier, cupru, calciu şi fosfor, în fitosteroli (care reduc nivelul de colesterol în sânge), în fibre, proteine şi grăsimi sănătoase, seminţele de floarea-soarelului reprezintă o adevărată sursă de sănătate şi un excelent energizant.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!