Decembrie 04, 2023

Martisoare create de artisti 26 februarie - 3 martie Atrium Palas Mall

Targ Martisoare create de artisti

26 februarie - 3 martie Atrium Palas Mall

În aşteptarea primăverii, Palas Mall îi invită pe ieşeni şi nu numai să participe la târgurile tematice dedicate sărbătorilor prin care debutează luna martie. Mici bijuterii lucrate manual şi adevărate opere de artă artistice îi aşteaptă pe cei aflaţi în căutarea unui simbol prin care să vestească celor dragi sosirea anotimpului verde.

În perioada 26 februarie – 3 martie 2013, Atriumul Palas Mall va fi invadat de articole specifice pentru celebrarea zilelor de 1 şi 8 martie. Târgul de Mărţişoare şi Decoraţiuni Handmade va ademeni clienţii ansamblului din inima oraşului cu obiecte aparte, ideale pentru a fi dăruite apropiaţilor. Peste 30 de expozanţi îşi vor demonstra măiestria prin bijuterii, mărţişoare şi decoraţiuni lucrate cu migală, care atrag prin originalitate.

targ-de-martisoare-martisoare-1-martie

În acelaşi interval de timp, 15 meşteri din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România îşi vor deschide atelierele la Palas Mall. Aceştia vor realiza, în piaţeta centrală, lucrări spectaculoare din sticlă, ceramică, lemn, piele etc. Cei mai curioşi dintre clienţii Palas Mall vor asista la confecţionarea mărţişoarelor inedite. Pasionaţii artelor populare vor folosi uneltele speciale pentru a crea, sub privirile ieşenilor, mici suveniruri încărcate cu dragoste.

Palas Mall îi aşteaptă pe ieşeni să se bucure de târgurile tematice dedicate începutului primăverii şi să aleagă daruri inspirate pentru persoanele dragi din viaţa lor!

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!