GROW Global Villag 17 martie Iulius Mall

GROW Global Villag

17 martie Iulius Mall 11:00

Programul național de educație non-formală GROW, organizat de AIESEC în parteneriat cu Școala de Valori se apropie de final. Sfârșitul ediției Spring Grow 2013 va fi marcat de un eveniment de mare amploare-GROW Global Village, care se va desfășura în cadrul Iulius Mall, pe data de 17 martie 2013, începând cu ora 11.00.

Cei peste 200 de liceeni care au participat la cele șase săptămâni de training din cadrul proiectului GROW vor avea ocazia de a pune în practică tot ceea ce au învățat în cadrul unui Global Village, care va reprezenta suma experiențelor pe care elevii le-au avut pe durata programului. Prin organizarea și coordonarea activităților din cadrul evenimentului, ei vor avea ocazia a-și demonstra capacitatea de organizare, cea de a lucra în echipă și sensibilitatea culturală, abilități pe care le-au câștigat alături de voluntarii internaționali care le-au facilitat calea spre dezvoltare și autocunoaștere.

global-village-aiesec

Global Village-ul își propune reprezentarea a peste 20 de țări și culturi din toate părțile lumii de către participanții GROW, care își vor folosi creativitatea în încercarea de a crea o experiență internațională în propriul oraș. Astfel, timp de mai bine de patru ore, ei vor deveni ambasadori ai teritoriului ales și vor organiza un adevărat târg multicultural, recreând obiceiuri, dansuri specifice, mâncăruri tradiționale și alte elemente de cultură reprezentative.  

Evenimentul se va desfășura pe data de 17 martie 2013, în complexul Iulius Mall, începând cu orele 11.00 și va fi deschis tuturor celor care doresc să asiste la programele artistice pregătite de către elevi și ansamblurile locale. Spectatorii vor avea ocazia, astfel, să petreacă o zi extraordinară într-o atmosferă dinamică și interactivă, cu mult entuziasm și specific internațional.

AIESEC este cea mai mare organizație internațională condusă de tineri pentru tineri, prezentă în 110 țări și teritorii, cu peste 35.000 de membri. Scopul AIESEC este formarea și dezvoltarea de lideri, care să aibă impactul necesar în societate. În Iași, AIESEC are o experiență de 19 ani în proiecte dedicate tinerilor și activități menite să le stimuleze implicarea activă în comunitatea locală, dezvoltându-le în același timp calitățile și abilitățile.

Din aceeasi categorie