Visul unei nopti de gala
21 si 23 octombrie Baia Turceasca 19:00
VISUL UNEI NOPŢI DE GALĂ de Cornel Cristei
Data eveniment: 21 şi 23 octombrie 2011, ora 19.00
Locaţia: Baia Turcească (str. Crişan, în spatele Mitropoliei)
Capacitatea maximă a sălii este de 100 locuri.
Bilete: Baia Turcească, înainte de spectacol, începând cu ora 18.30
Preţ: 15 lei / 10 lei (Reducere studenţi / elevi / pensionari)
Selectat şi prezentat la începutul lunii octombrie în Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, “Visul unei nopţi de gală” este un spectacol care oferă spectatorului o pistă bună pentru a descoperi căile întortocheate ale "showbiz"-ului românesc actual, scoţându-i la iveală frust şi ironic mizeriile, marcând, în punctul de maximă iluminare, condiţia artistului, integrat acestei industrii de divertisment.
Piesa poartă semnătura regizorului Radu Nichifor, avându-l ca scenarist, pe pianistul Cornel Cristei, a cărei suită de piese muzicale celebre, fragmentează inteligent scheletul narativ al spectacolului, iar ca personaj, pe actorul Alin Florea ce, într-o plăcută simbioză, dau măsura unei excelente interpretări, reuşind să realizeze la unison un "one man show" detaşat de toate complexele genului.
Artistul ieşean Alin Florea, actor al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, a fost distins cu Premiul Special al Juriului, în cadrulFestivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, pentru rolurile din spectacolele „Visul unei nopţi de vară” şi „Improvizaţia de la Galaţi”, fiind cunoscut publicului pentru rolurile interpretate în spectacolele “Omul Pernă” şi “Sufletul. Puncte de veghere” în regia lui Radu Afrim, precum şi în “Scandal în culise” în regia lui Radu Nichifor, spectacole prezentate în cadrul festivalului ieşean de teatru EuroArt.
“Visul unei nopţi de gală”, spectacol invitat de Asociaţia Compania FaPt – Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, face parte dintr-un program ce are ca obiective: dezvoltarea unei dinamici artistice, axată pe schimburi şi fluxuri culturale; susţinerea formelor alternative şi experimentale de teatru şi artă contemporană; extinderea ideii de artă urbană, prin exploatarea spaţiilor neconvenţionale şi formarea unui public spectator-vizitator.