"Ambronay – alt sat, alta poveste" 2 octombrie – 2 noiembrie Institutul Francez

"Ambronay – alt sat, alta poveste"

2 octombrie – 2 noiembrie Institutul Francez

Institutul Francez Iasi va invita in perioada 2 octombrie – 2 noiembrie sa vizitati instalatia foto-audio "Ambronay – alt sat, alta poveste" pusa in scena de Alexander Volinsky si Andrei Popov. Intrarea este libera (de luni pana vineri, de la 09.00 la 21.00; sambata de la 09.00 la 14.00).

Vernisajul are loc marti, 2 octombrie, de la ora 18.00, la Institutul Francez Iasi, in prezenta lui Andrei Popov.

expozitie-fotografie-ambronay

Fotografii: Alexander Volinsky, artist fotograf rus.
Audio: Andrei Popov, jurnalist la Radio Romania International.

Ambronay este un sat obisnuit si nu prea! Viata calma a asezarii ghemuite la poale de munte, nu te face sa banuiesti, la prima vedere, ca locul în care te afli este un reper obligatoriu pe harta muzicii vechi. Si totusi, de peste treizeci de ani, prin mica localitate din regiunea Rhône-Alpes, din estul Frantei, trec toate numele mari ale acestui tip de repertoriu. Mandria satenilor, batrana abatie fondata în secolul al IX-lea, este locul în care se desfasoara unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica baroca din Europa – un eveniment organizat de la fel de prestigiosul « Centre Culturel de Rencontre d’Ambronay ».
Daca numele Ambronay nu spune prea multe publicului larg din Romania – destul de putin obisnuit cu muzica baroca –, situatia este cu totul alta în cazul muzicienilor din partea locului, la fel ca si pentru o buna parte a confratilor lor europeni. Numerosi instrumentisti si cantareti importanti ai momentului (precum violonistii Mira Glodeanu si Mihai Ghiga, sau contratenorul Adrian George Popescu) sunt fosti cursanti ai Academiei baroce europene de la Ambronay, o institutie în sine în cadrul CCR, din 1993 încoace. De altfel, qnul trecut, Comisia Europeana a investit Academia cu misiunea de Ambasador cultural al UE, în semn de recunoastere atat pentru calitatea excelenta a activitatilor sale de formare cat si pentru sprijinul acordat tinerilor solisti europeni si ansamblurilor aflate la început de cariera.
Cu aceasta ocazie, dar si ca un epilog al editiei cu numarul 33 a Festivalului de la Ambronay (14 septembrie – 7 octombrie 2012), Institutul Francez din Iasi gazduieste expozitia « Ambronay – alt sat, alta poveste ». Oameni care si-au legat vietile – vremelnic sau pentru totdeauna – de acest loc va vorbesc aici despre existenta lor de zi cu zi, despre locuri, despre celebritatea neasteptata dobandita de satul lor, despre abatie, despre liniste, si despre muzica baroca, pasiunea lor comuna.