Expozitie Stefan Luchian - "Strada vorbeste"
12 noiembrie - 12 decembrie Hunter's Pub
Ştefan Luchian, născut în 1988 la Rădăuţi-Suceava este student în anul al VI-lea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Pasionat de arta fotografică încă din anii liceului şi preocupat de redarea emoţiilor şi a naturii umane, acesta îşi caută permanent sursele de inspiraţie în tabloul cotidian urban. Intitulată sugestiv această primă expoziţie a viitorului medic, deschisa publicului in perioada 12 noiembrie – 12 decembrie, in Hunter’s Pub-Parcul Expozitiei, Copou, este compusă dintr-o serie de cadre ce surprind cu naturaleţe firescul fin perceptibil al vieţii de zi cu zi.
Adept al curentului existenţialist, Ştefan aşează omul în centrul crezului său artistic considerându-l drept elementul principal ce dinamizează peisajul.
Atunci când se află pe stradă tânărul fotograf caută să se „aclimatizeze” în universul creeat de personajele sale.
Astfel, percepţia vizuală – asemeni acvilei – se ascute şi scoate la iveală prin intermediul lentilei, faţa nevăzută a oraşului. Ştefan este unul dintre acei artişti care simt ceea ce putem numi „pulsul străzii”.