Concertul Caritabil ,, Din suflet de creștin pentru suflet de copil”

12 decembrie Ateneul Tatarasi

 

Concertul Caritabil ,, Din suflet de creștin pentru suflet de copil”, are în vedere două aspecte: pe de o parte cel filantropic, iar pe de altă part,e de a ne aduce împreună.
Ce poate fi mai frumos decât să fim toți împreună și să ne bucurăm de Colindele minunate care vestesc nașterea lui Hristos.

 

 

Felul cum S-a născut Hristos trebuie să fie îndemn pentru noi spre a ajuta. El S-a născut în iestea din Betleem cu scutec de bumbăcel, cum auzim și în colinde, într-o iesle sărăcăcioasă, fiind încălzit de suflarea boilor. Ceea ce făcea să strălucească steaua de-asupra peșterii și să vină magii să-i aducă daruri era că Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, născut din Feciara Maria. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri dar, și mai mult, să ne pună pe fapte. Să avem acel moment de tresărire că trebuie să ajutăm.

Concert din suflet crestin pentru suflet copil 2016

„Proiectul nostru asta își propune: să ajute și să se implice în ceea ce privește copiii din zonele rurale.
Asociația Makariotis va avea, pentru început, două departamente: Departamentul social în care vom încerca să facem pentru început mici tabere în zonele rurale în care vom susține workshopuri cu copiii și vom desfășura activități interactive și Departamentul folclor care se va ocupa de promovarea valorilor naționale -port și tradiții-. Makariotis în greaca veche înseamna bucurie. Ei bine, asta vrem și noi să aducem: bucurie pe fețele copiilor, alinare în sufletele mamelor și mulțumire în ochii fiecăruia.

 

 

Începând cu anul 2017 vom definitiva legalizarea Asociației și vom începe cu pași mărunți dar siguri spre a ne desfășura activitatea. Planurile sunt mult mai numeroase și mai mărețe, dar începem ușor, ușor și sperăm noi în doi, trei ani de zile să ne dezvoltăm și să punem toate planurile în aplicare” - Codrin Mihalache organizator și fondator al Asociației Makariotis.

• la ieșirea din Sală vor fi cateva cutiuțe pentru donații
• contul în care se pot face donații este: RO40BRDE240SV92299512400 - cu numele Mihalache Codrin fondatorul și președintele asociației

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!