Concert caritabil „Mărțișor pe portativ”

1 martie 2018, Ateneul din Iasi, ora 16:30

 

Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași s-a înscris pentru a doua oară în cursa „Cros pentru școli” cu un proiect de susținere a elevilor care au frumoase aspirații de studiu și visuri ambițioase. Campania derulată în cadrul acestuia are ca scop strângerea de fonduri pentru bursele „Visuri la start”, prin care comunitatea racovițistă încearcă să-i sprijine financiar pe elevii colegiului care întâmpină obstacole în drumul lor spre viitor.

concert caritabil 1 martie 2018

Prima activitate a proiectului va fi concertul caritabil „Mărțișor pe portativ”, care va avea loc la Ateneul din Iași, pe 1 martie 2018, la ora 16:30. În prima zi a primăverii, sub semnul simbolic al luminii, elevii Colegiului „Racoviță” vor încălzi inimile celor prezenți cu momente artistice de muzică și dans.
Îi așteptăm la concert pe toți cei care doresc să întâmpine primăvara în ritmuri și sonuri însuflețitoare și care, în zi de nou început, pot contribui cu o donație la împlinirea unor visuri adolescentine.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!