iasi 365 2018 logo 4

Concert rock cu Celelalte Cuvinte, Vița de Vie și Cargo

18 mai 2018, Piata Palatului Culturii

 

Mii de studenți din Iași vor sărbători pe 18 mai 2018 finalul anului universitar printr-o petrecere pe străzile orașului. Ziua Absolventului a devenit tradiție în mediul universitar ieșean și este inclusă și în acest an în cadrul Festivalului Internațional al Educației – FIE 2018.

Studenții celor 5 universități ieșene vor participa la Marșul Absolvenților pe străzile orașului, pentru ca în final coloana tinerilor să se oprească în Piața Palatului Culturii pentru un megaconcert și o distracție pe cinste.

Marşul Absolventilor 2018 va avea următorul traseu:

– la ora 15.30 coloana absolvenţilor de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” va pleca din Agronomie şi se va întâlni, la ora 16.00, cu studenţii Universităţii „Al. I. Cuza” pe Bulevardul Carol I.

– absolvenţii se vor îndrepta spre Casa de Cultură a Studenţilor, unde se vor întâlni, la ora 16.15, cu colegii lor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” şi cei de la Universitatea de Arte „George Enescu”.

– toţi studenții va parcurge apoi traseul: Fundaţie – Gavriil Muzicescu – Piaţa Unirii – Ştefan cel Mare şi Sfânt – Esplanada Casa Patrată, acolo unde, la ora ora 16.45, se vor reuni cu studenţii de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”.

– studenţii politehnişti se întâlnesc la ora 16.15, în parcarea Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, de unde se vor îndrepta spre Casa Pătrată, pe traseul B-dul Tudor Vladimirescu – Elena Doamna – Hotel Europa – Anastasie Panu – Casa Patrată.

– coloanele reunite pe Esplanada Casei Pătrate vor intra în Piaţa Palatului Culturii la ora 17.00

concert rock FIE2018

Rectorii universităților vor urca pe scenă pentru a le da ultimele sfaturi tinerilor absolvenți. De asemenea, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Primăriei Municipiului Iași vor ține scurte discursuri tinerilor.

Petrecerea va începe când pe scena din Piața Palatului Culturii vor urca, pentru un megaconcert, trupele Celelalte Cuvinte, Vița de Vie și Cargo. Concertul va începe la ora 19.30, accesul fiind liber.

Din aceeasi categorie

Concert GOLAN si Miss Platnum 24 mai 2018, Time Out

Concert FIE Junior 20 mai 2018, Piața Palatului Culturii

Concert Fara Zahar, 20 mai 2018, La Baza, ora 21:00

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares