Festival de muzica folk - "Serile Teiului"
22, 29 august si 5 septembrie 2019, Parcul Copou
Parcul de Cultură Copou este de două secole locul exponențial care găzduiește, nu doar simbolic, sinteza culturală a Iașului, ci faptic și istoric, acesta fiind spațiul de care se leagă prezența tuturor marilor personalități prezente periodic sau definitiv în Cetatea culturii.
Evident, Teiul lui Mihai Eminescu este axul central al Parcului, punct de atracție a zeci de mii de turiști și pelerini care ajung la Iași, iar din fericire, arborele s-a păstrat din acea vreme, dând autenticitate memorialistică acestui loc.
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași intenționează să demareze o serie de concerte literar-muzicale, în perioada estivală, intitulată sugestiv „Serile teiului”, cu participarea unor artiști renumiți (cantautori și scriitori) care să pună în valoare spiritul acestui loc, istoria sa marcată de mari oameni de cultură, atmosfera poetică și romantică a Parcului Copou. Spectacolele vin în conexiune cu celelalte evenimente tradiționale organizate de Casa de Cultură, cum sunt Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, Copou - Parcul poeziei, sărbătorile eminesciene, Zilele Recoltei Editoriale sau Gala „Scriitorul anului”, fiind un liant între activitățile din prima parte a anului și cea de-a doua.
Iată-ne ajunși în fața unui nou proiect propus ca un cadou, tuturor ieșenilor, iubitori ai muzicii folk. Este vorba despre un proiect pe care noi l-am început în luna Mai 2019, prin prezența la Iași a interpretei de muzică folk, Petronela Baldovin și, pe care îl continuăm, aici, în Copou, în fața Teiului lui Mihai Eminescu, în zilele de 22 August, 29 August și 05 Septembrie, când vor concerta pentru dumneavoastră, artiștii:
- 22 August: Cătălin Stepa, Valentin Moldovan, Paul Tihan, Andra Andriucă;
- 29 August: Adi Bezna, Mickael Vanca, Cosmin Vaman și Alexandra Andrei, Școala Veche (Cristi Corcioveanu, Liviu, Ciulei, Cezar Popescu, Dionisie Ionescu), Andra Andriucă;
- 05 Septembrie: Nicolae Zotta, Valentin Boghean, Ocru (Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu), Adi Bezna, Paul Tihan.
Spectacolele vor avea loc seara, de la ora 19.00, pe esplanada din zona Teiului Eminescian și vor fi coordonate de scriitorul Andrei Maftei și cantautorul Adi Bezna.
Intrarea este liberă!