Sărbătorile Iașului 2022, program zilele Iașului 7-16 octombrie 2022

Sărbătorile Iașului 2022

7-16 octombrie 2022

 

Primăria Municipiul Iași va organiza în perioada 7 -16 octombrie a acestui an cea de-a XXXI–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului.

Pentru că in 2022 se împlinesc 300 de ani de la naşterea Sfântului Paisie de la Neamţ, alături de Ocrotitoarea Moldovei va fi aşezată spre închinare și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Paisie, adusă de la Mănăstirea Neamţ.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.

În data de 14 octombrie 2022, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

 

Programul evenimentelor religioase ale Sărbătorilor Iașului 2022

Vineri, 7 octombrie 2022

Ora 20.00
Primirea la Catedrala Mitropolitană a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț

 

Sâmbătă, 8 octombrie 2022

Ora 6.00
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, urmat de procesiunea în jurul Catedralei Mitropolitane cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și depunerea lor spre închinare în baldachinul de pe platoul din faţa căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.00
Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Duminică, 9 octombrie 2022

Orele 6.30-11.30
Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie arhierească şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.00
Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-20.30
Pelerinajul „Calea Sfinţilor”: Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)

 

Luni, 10 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 17.00-18.00
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00
Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Simeon Noul Teolog şi a Sfântului Grigorie Palama

 

Marți, 11 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 18.00
Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache.
Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia”

Orele 19.00-23.00
Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

 

Miercuri, 12 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00
Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei

 

Joi, 13 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 17.00-18.00
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 19.00
Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)

Orele 21.00-00.00
Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Orele 0.00-2.00
Sfânta Liturghie arhierească

 

Vineri, 14 octombrie 2022

Orele 7.00-9.00
Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare

Orele 9.00-12.30
Sfânta Liturghie arhierească
(pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt)

Orele 17.00-18.00
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00
Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

 

Sâmbătă, 15 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30
Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.30
Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Duminică, 16 octombrie 2022

Orele 6.30-12.00
Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 15.30-18.00
Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie va fi completată de o serie de manifestări cu caracter laic (conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, foc de artificii, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.

 

Municipalitatea va organiza o serie de manifestări comerciale, cum ar fi:

Târgul de toamnă, 08-16 octombrie 2022

08.00-22.00 (Hala Centrală, Esplanada Costache Negri, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt)

 

Sărbătoarea Vinului, 08-16 octombrie 2022

08.00-22.00 (Parcările din jurul Halei Centrale)

Sărbătorile Iașului - cum a fost în ceilalți ani
Evenimente in Iasi

Sărbătorile Iașului 2023 7-15 octombrie 2023   In perioada 7-15 octombrie 2023 Iașul va...

Concerte in Iasi

Sărbătorile Iașului 2022 7-16 octombrie 2022   Primăria Municipiul Iași va organiza în...

Evenimente in Iasi

Sărbătorile Iașului 2019 11-15 octombrie 2019   Sfânta Parascheva 2019. Program 11-15...

Concert Sărbătorile Iașului 2022

Concert şi foc de artificii 15 octombrie 2022

În data de 15 octombrie în Piața Palatului Culturii va fi organizat un concert de muzică populară românească intitulat „Iașul în sărbătoare”, urmat de spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100”, dedicat centenarului încoronării Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria a României.

Primul concert, cel dedicat folclorului (interval orar 13.00-16.00), îi are ca invitați pe Gheroghe Turda, Ioan Paladi, Tudor Ungureanu şi ansamblul etno-folcloric Ştefan Vodă, Ioana Căpraru, Ilie Caraş şi Ştefan Pintilii.

Sarbatorile Iasului 2022 concert 15 octombrie Iasi

Spectacolul omagial „Încoronarea Regelui 100” (interval orar 19.00-22.50) reuneşte următorii artişti: Delia, Ştefan Bănică, Holograf, Ovidiu Lipăn Ţăndărică, Nancy Brandes, Mircea Baniciu, Mario Fresh şi Arsenium, A-Mill şi Yanis Pavel. Spectacolul va fi prezentat de Dan Negru şi Anca Mazilu.

De asemenea, în cursul serii de 15 octombrie va fi organizat și tradiționalul foc de artificii.
Vor fi trase 2.000 de lovituri, care se vor ridica până la 130 de metri. Durata artificiilor este de minim 8 minute.

Alte evenimente programate în cadrul Sărbătorilor Iașului sunt lansarea cărții „Cvartetul Voces – Destinul excelenței”, apărute la Editura Junimea, „Întâlnirea alianței de universități europene EC2U”, competiția „Integrare europeană prin sport”, Conferința „Cybershare – provocări în domeniul securității energetice”, Festivalul Muzicii Românești etc.

 

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!