Featured

Hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 4 aprilie 2020

 Hotărârea din 4 aprilie 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iași

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU)

HOTARÂRE

privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare din data de 04.04.2020

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, constituit prin Ordinul nr. 36/11.02.2020 al Prefectului județului Iași, întrunit în ședință extraordinară în data de 04.04.2020;

În temeiul art. 22, lit. b din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/28.02.2005, cu completările și modificările ulterioare, a H.G. nr. 1491/09.09.2004 privind aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;

În temeiul Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență coroborat cu art. 14 alin. 1 din HG nr. 557/03.08.2016 privind managementul tipurilor de risc;

În temeiul HG nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, precum și pentru alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru stabilirea bugetului Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordonanței militare nr. 2 din 21.03.2020 art.3, alin.1 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și ale Ordonanței militare nr. 7/04.04.2020, emite prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1

Având în vedere afluxul mare de cetățeni sosiți din străinătate, din zonele roșii, se dispune măsura stabilirii carantinei în cămine și internate școlare existente în Județul Iași. În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Iași și unitățile administrativ-teritoriale vor pune la dispoziție spațiile respective în cursul zilei de 05.04.2020.

Art. 2

Direcția de Sănătate Publică Iași, unitățile administrativ-teritoriale și unitățile școlare vor asigura personalul necesar, care să deservească locațiile în discuție pe perioada carantinei.

Art. 3

Costurile necesare carantinării persoanelor sunt asigurate de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Iași, care va încheia convenții de finanțare cu unitățile administrativ-teritoriale, iar acestea, la rândul lor, contractează servicii specifice, în conformitate cu dispozițiile HG nr. 201/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4

Paza locațiilor de carantinare ce fac obiectul prezentei hotărâri va fi asigurată de Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași și de Poliția Locală.

Art. 5

În mijloacele de transport în comun din Județul Iași, precum și în toate spațiile publice închise (spații comerciale, farmacii, piețe agroalimentare, instituții publice etc.) purtarea mijloacelor de protecție a gurii și nasului este obligatorie. Aceste mijloace de protecție constau în: măști de protecție, eșarfe, fulare, alte articole vestimentare etc.

Art. 6

Administratorii și deținătorii locațiilor enumerate la punctul anterior nu vor permite cetățenilor accesul în mijloacele de transport și în spațiile enumerate la art. 5, fără mijloacele de protecție menționate.

Art. 7

Administratorii și deținătorii spațiilor comerciale, instituțiilor și ai altor locații în care există aflux de cetățeni sunt obligați să monteze covoare îmbibate cu substanțe dezinfectante la intrarea acestor spații.

hotararea consiliului judetean Iasi

Art. 8

Măsurile prevăzute la art. 5, 6 și 7 se vor pune în aplicare începând cu data de 06.04.2020.

Art. 9

Unitățile spitalicești din județul Iași sunt obligate să verifice existența și funcționarea grupurilor electrogene proprii, precum și să dețină rezerve de consum de apă pentru 1-3 zile, potrivit dispozițiilor legale incidente. Aceste aspecte vor fi raportate furnizorilor de servicii în cauză.

Art. 10

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor CJSU, primăriilor din județ și instituțiilor responsabile.

Hotărârea va fi adusă la cunoștință publică prin mijloace de comunicare în masă.

 

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!