Plan de măsuri pentru reluarea activității didactice în Municipiul Iași – Proiect aflat în dezbatere

Plan de măsuri pentru reluarea activității didactice în Municipiul Iași – Proiect aflat în dezbatere

 

În contextul pandemiei COVID-19, având în vedere faptul că până la sfârșitul stării de urgență (15 mai) nu se preconizează apariția unei scheme de tratament / și sau apariția unui vaccin, propunem următoarele măsuri pentru reluarea activității didactice în Municipiul Iași:

1. Transportul elevilor către / dinspre unitățile de învățământ se va face doar cu mijloace de transport dedicate, pe toate rutele, începând cu orele dimineții, în limita locurilor pe scaune, utilizând mijloace de protecție (mască și mănuși).

2. În acord cu asociațiile de părinți ale școlilor și colectivele de profesori, vor fi identificate repere orare decalate, care să permită învățarea în schimburi.

3. Accesul în unitatea școlară se va face doar după o evaluare preliminară a stării de sănătate a fiecărui elev / cadru didactic / personal administrativ și auxiliar, pe intrările de elevi / cadre didactice, de către personalul medical arondat. În acest scop fiecare unitate de învățământ va fi dotată cu termometre la distanță care să permită identificarea eventualei stări febrile a fiecărei persoane care intră (elev / cadru didactic / personal administrativ și auxiliar). Orice persoană care prezintă cele mai mici indicii de boală nu este primită în unitatea de învățământ. În cazul elevilor cu stări febrile, aceștia vor fi primiți într-o sală separată (sau mai multe), până când un membru al familiei poate veni să îi preia.

4. Toate accesele vor fi prevăzute cu covorașe dezinfectante pentru încălțăminte și recipiente cu soluții dezinfectante pentru mâini, care vor fi utilizate înainte de a se merge în sălile de clasă. Toate grupurile sanitare vor fi prevăzute cu săpun / săpun lichid și șervețele de unică folosință. De asemenea, se recomandă montarea de preșuri dezinfectante și la accesele în sălile de curs.

5. În pauzele dintre ore, ca măsură suplimentară de protecție, deplasarea la grupurile sanitare se va face controlat și decalat, pe clase. Atât la începerea orelor, cât și la finalizarea acestora, intrarea / ieșirea se va face tot decalat, pe clase, de la clasele mici la clasele mari.

6. Elevii vor trebui să poarte mască de protecție atât în perioada orei de curs, cât și în pauze și să se spele pe mâini la fiecare pauză. În acest scop, propunem ca pauzele să aibă o durată mai mare decât în mod normal.

7. În vederea evitării supraaglomerării sălilor de curs și unităților școlare în ansamblu, propunem ca într-o primă etapă să fie organizate orele din clasele terminale (clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a). De asemenea, pentru evitarea aglomerației în sălile de curs propunem ca la început să fie organizate cursuri la materiile prevăzute examenele de finalizare a ciclurilor școlare (matematică, limba și literatura maternă etc.). Totodată, propunem ca organizarea acestor cursuri să se facă cu câte o jumătate din clasă, în două schimburi, elevii fiind așezați în clasă după schema atașată, ceea ce va presupune susținerea unui număr dublu de ore de către cadrele didactice. Cu alte cuvinte, pentru început, o clasă va lucra în două schimburi la materiile de bază, cu multiplicarea orelor de curs pentru cadrele didactice.

8. La sfârșitul zilei / activității unității școlare, toate clasele vor fi dezinfectate în totalitate (bănci, catedră etc.) prin stropire cu substanțe biocide.

9. Primăria Municipiului Iași va asigura toate resursele financiare și materiale necesare pentru materiale de igienă (săpun, șervețele de unică folosință) și materiale sanitare (dezinfectanți pentru pardoseli, suprafețe și mâini, mănuși și măști).

10. Primăria Municipiului Iași propune ca, pe lângă accesul selectiv în interiorul școlii, și deplasarea elevilor să se facă pe cât posibil pe culoare și scări de acces separate, iar clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv a XIII-a să fie organizate în mod diferit de la un palier al unității școlare la altul (un palier pentru clasa a VIII-a și unul pentru clasa a XII-a, respectiv a XIII-a).

Acesta este doar un set de propuneri, pe care vă rugăm să le comentați și completați, astfel încât să găsim împreună cele mai bune soluții!

propunere privind statul in banca

Organizarea celor 40 de centre de educație online pe unități de învățământ:

1. Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”
2. Colegiul Economic Administrativ
3. Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” (2)
4. Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
5. Colegiul Național „Emil Racoviţă” (2)
6. Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”
7. Colegiul Național (2)
8. Colegiul Național „Mihai Eminescu” (2)
9. Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”
10. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
11. Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”
12. Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări
13. Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții
14. Liceul Tehnologic Economic de Turism
15. Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”
16. Liceul Tehnologic „Petru Poni”
17. Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”
18 Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”
19. Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”
20. Liceul Teoretic „Miron Costin”
21. Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”
22. Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile Cel Mare”
23. Școala Gimnazială „Alexandru Cel Bun”
24. Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”
25. Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu”
26. Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza”
27. Școala Gimnazială „George Coşbuc”
28. Școala Gimnazială „Ion Creangă”
29. Școala Gimnazială „Ion Ghica”
30. Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”
31. Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”
32. Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”
33. Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”
34. Școala Gimnazială „Veronica Micle”
35. Școala Gimnazială „Elena Cuza”