iasi 365 2018 logo 4

Lansare carte  Cristian Nae, Moduri de a percepe. O introducere in teoria artei moderne si contemporane

21 septembrie Libraria Carturesti Palas Mall 16:00

Libraria Carturesti – Palas Mall, Iasi va invita sambata, 21 septembrie, ora 16.00 la o lansare de carte inedita prin subiectul putin explorat in cultura romaneasca contemporana, dominata cert de literatura si de cinema. Este vorba despre domeniul teoriei critice a artei si cel al studiilor vizuale. Iar cartea in discutie este intitulata Moduri de a percepe. O introducere in teoria artei moderne si contemporane, recent aparuta la Editura Artes. Autorul sau este Cristian Nae, profesor la Facultatea de Arte George Enescu din Iasi, reputat critic de arta si teoretician din generatia tanara. Cu aceasta publicatie, editura inaugureaza si o noua colectie: Esential-Arte Vizuale, dedicata unor texte fundamentale, traduceri, antologii si compendii in domeniul istoriei si teoriei artei.

lansare-carte-cristian-nae

La ce ne foloseste, asadar, o asemenea carte? Autorul sau ne invita sa descoperim multiple chei de lectura cu ajutorul carora arta contemporana devine mai accesibila, iar experienta privirii mai complexa. Intr-o cultura dominata de exageze si de reflectii estetice, Cristian Nae este convins ca teoria critica si analiza culturii vizuale operata prin intermediul acestor teorii ne ajuta sa devenim constienti de modul in care privim imaginile artistice. In opinia sa, imaginea artistica ne priveste la randul sau, ne afecteaza modul de a gandi si de a actiona si in cele din urma, ne constituie si ne transforma subiectivitatea.

Cititorul gaseste in aceasta carte concepte cheie si teorii provenind din filosofia europeana a secolului XX, care concura la construirea unei perspective ample de intelegere si analiza a fenomenului artei moderne si contemporane. Astfel, cartea se adreseaza nu doar celor intitiati, studentilor, sau celor cu adevarat pasionati de arta, ci tuturor celor care nu au vreme sa frunzareasca multiple compendii si isi doresc un ghid sintetic si util, cu ajutorul caruia sa invete limbajul si tehnicile de analiza specifice criticilor de arta contemporana.   

Lansarea promite la randul sau sa devina un eveniment notabil. Despre carte vor vorbi Constantin Aslam, profesor de estetica la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si realizator al emisiunii “Izvoare de filosofie” la Radio Romania Cultural, Petru Bejan, profesor de estetica la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi si cunoscut critic de arta, Matei Bejenaru, profesor de fotografie la Universitatea de Arte G. Enescu din Iasi si artist vizual, care a servit vreme indelungata in calitate de director al bienalei internationale de arta contemporana Periferic din Iasi si George Bondor, profesor la Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatatii Al. I. Cuza din Iasi, unul dintre editorii revistei “Meta” si coordonatorul colectiei Sofia din cadrul Editurii Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. La aceasta lansare participa si Felix Aftene, presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Iasi.

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...