iasi 365 2018 logo 4

Model European Union Iași 2018

15-18 martie 2018

 

Model European Union Iași 2018 debutează în mod oficial astăzi, iar cel mai ambițios proiect de simulare a instituțiilor, respectiv politicilor Uniunii Europene se anunță a fi un real succes.
Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, MEU Iași 2018 reunește 75 de participanți și voluntari din 6 țări, membre ale Uniunii Europene și nu numai.

În data de 14 martie, participanții vor lua parte la training-uri de specialitate cu privire la temele ce urmează a fi dezbătute și la modul de funcționare a instituțiilor europene. Acestea vor fi completate de o sesiune menită să le faciliteze familiarizarea cu regulile de procedură, în vederea asigurării unui cadru optim și profesional pentru desfășurarea activităților din următoarele zile, succedată de o seară diplomatică ce va marca, în ritmuri de jazz, ceremonia oficială de deschidere a evenimentului.

Între 15 și 18 martie, participanții vor avea ocazia de a experimenta modul de funcționare și de a simula procesul decizional la nivelul Parlamentului, respectiv Consiliului Uniunii Europene, două dintre principalele organe ale Uniunii Europene.

model european union 2018

Dezbaterile din cadrul MEU Iași 2018 abordează teme de actualitate de pe agenda europeană, respectiv înființarea Biroului Procurorului European și contractele privind tranzacționarea bunurilor pe piața unică digitală. Nu în ultimul rând, în vederea îmbinării utilului cu plăcutul, experiența de învățare va fi întregită de activități sociale desfășurate într-un cadru multicultural.

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook (https://www.facebook.com/MEUIasi/), unde vă vom ține la curent cu atmosfera din cadrul MEU Iași 2018 – a doua ediție a unui concept unic în România, care aduce Uniunea Europeană mai aproape de tineri, o veritabilă provocare ce garantează o experiență de învățare complexă și un fundament puternic al unor potențiale viitoare voci în domeniul politicilor europene.  

MEU Iași 2018 este organizat de către Asociația Studenților la Drept din cadrul Universității ,,Alexandu Ioan Cuza” Iași (ASD-UAIC Iași), sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan  Cuza” din Iași, Facultatea de Drept a UAIC, BETA e.V. – Bringing Europeans Together Association, Centrul de informare Europe Direct – filiala Iași, Institutul European din România, Institutul Francez – filiala Iași,  Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...