Programul manifestarilor de 1 decembrie 2018
Piateta Palatul Culturii
Manifestările vor avea loc în piațeta Palatului Culturii, programul debutând la ora 9.00 cu un concert de muzică populară „Noi suntem români”. Vor cânta elevi din Iași (David Simion, Andrei Nicăi, Maria Ionescu, Diana Crăcană), dar și artiști cunoscuți precum Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ștefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia sau Nadia Duluman. Din program fac parte și dansatori ai Ansamblului „Mugurelul” din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
La ora ora 10.00 vor începe manifestările oficiale dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României: Te Deum (Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică), alocuțiuni din partea IPS Teofan, PS Gherghel, prefectului Județului Iași, președintelui Consiliului Județean Iași, primarul Municipiului Iași și a prof. univ. dr. Mihai Crucianu, care a împlinit în acest an 100 de ani. După rostirea discursurilor va urma depunerea de coroane la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și defilarea forțelor armate.
De la ora 11.00 vor reveni pe scenă artiștii de muzică populară, urmând a fi servită masa tradițională (fasole, cârnați, vin fiert și ceai) ieșenilor prezenți la manifestări.
Seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua la Primăria Municipiului Iași, unde, de la ora 12.00, va avea loc lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Marii Uniri, proiect realizat de Romfilatelia.
În aceeași zi va fi aprins și iluminatul de Sărbători, la ora 17.00, moment care va fi precedat de un eveniment artistic de Crăciun. De la ora 17.15 va avea loc retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, urmând ca la ora 17.30 să fie intonat imnul național al României în fața Palatului Culturii. În aceeași seară va fi deschis și „Orășelul Copiilor” (cu tema Centenar) pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Ziua va fi încheiată la Palatul Roznovanu, unde, de la ora 18.00, primarul Mihai Chirica va oferi un dineu cu ocazia Zilei Naționale a României. În cadrul evenimentului vor fi lansate trei volume „Iași, Oameni ai Cetății”, pentru domeniile arte plastice, literatură și artă dramatică. Vor lua cuvântul Felix Aftene (arte plastice), Ioan Holban (literatură) și Oltița Cîntic (artă dramatică).