Show de comedie "Comedy Zebra Show"
23 februarie 2019, Teatrul Luceafarul
Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor Iași organizează un show de comedie alături de Comedy Zebra show, prima și cea mai de succes trupă umoristică din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 februarie, la orele 19:00, în incinta Teatrului pentru Copii și Tineret ,, Luceafărul" din orașul Iași.
Trupa Comedy Zebra Show este cunoscută de publicul român datorită participării în cadrul emisiunii televizate ,,iUmor", unde băieții au dat dovadă de creativitate și originalitate, dar și datorită popularității pe care a obținut-o în mediul online. Bazându-se pe glume îndrăznețe inspirate din realitatea cotidiană, dar și din situațiile mai ciudate, trupa umoristică se ridică mereu la standardele și cerințele publicului de comedie, atât în Republica Moldova și România, cât și afară. După ce în noiembrie 2018 a evoluat pe scena Casei de Cultură din Cluj, fiind întâmpinați cu entuziasm și interes, Comedy Zebra Show dă curs invitației ATRAG și vine la Iași. Se promite o seară explozibilă, cu mii de zâmbete, dar și relaxantă în același timp.
Publicul ieșean este invitat cu căldură să se amuze și să râdă până la lacrimi într-o atmosferă umoristică, cu tenta de noutate a umorului basarabean, alături de Comedy Zebra Show și de ATRAG. Biletele pot fi achiziționate la sediul Acord Travel sau la numărul 0756700429.