Lansare de carte si sesiune de autografe Romania te iubesc, 26 februarie 2019

Lansare de carte si sesiune de autografe "Romania te iubesc"

26 februarie 2019, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“

 

Editura Humanitas vă invită marți, 26 februarie, ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului „România, te iubesc!“, cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, bestseller Gaudeamus 2018.

Publicul din Iași este așteptat să participe alături Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu și Cristian Leonte la o dezbatere despre cartea apărută la Editura Humanitas și reportajele care au stat la baza ei.

lansare de carte Romania te iubesc februarie 2019

„«România, te iubesc!» a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete şi investigaţii de calitate mereu mai bună, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol în istoria emisiunii. «Cum să facem scris din imagine?» Aveam cu toţii în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanţii puteau fi premiaţi pentru jocul artistic, scene dense şi rapide în care totul era în mişcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizică, firească în care se aşază faptele şi imaginile înainte de a deveni un reportaj finit este totuşi scrisul. Materialele «au trecut sticla», după cum ne arată reacţiile publicului care ne urmăreşte. Suntem acum pe un teritoriu nou, curioşi dacă universul creat de personalităţile corespondenţilor prinde viaţă încă o dată, în mintea cititorului de data aceasta.“ – Cristian Leonte

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!