Noaptea Albă a Galeriilor din Iasi, 11 octombrie 2019

Noaptea Albă a Galeriilor din Iasi

11 octombrie 2019

 

După succesul primelor trei ediții, evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor, organizat local de Asociația Culturală AltIași, propune publicului larg accesul în galerii de artă, spații expoziționale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în 15 000 de exemplare).

La fel ca anul trecut, pe 11 octombrie 2019, începând cu ora 19:00, o parte dintre cei 150 de voluntarii NAG vor organiza tururi pietonale ghidate, din 45 în 45 de minute, dar și – în premieră – tururi pentru trotinete electrice, organizate în colaborare cu EcoRide.

Organizatorii propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale și premiere, ce includ expoziții ale unor artiști de prestigiu din străinătate sau România, alături de tineri artiști locali. Astfel, la Borderline Art Space expune Igor Grubic, reprezentantul Croației la Bienala de la Veneția din anul acesta, într-o expoziție curatoriată de Cristian Nae, curatorul pavilionului României la Bienala de la Veneția, iar la Galeria Victoria artistul sud-african Vusi Beauchamp, într-o expoziție curatoriată de Judy Peter. La Galeria Dana vor fi expuse lucrările lui Sorin Ilfoveanu, la Tranzit o expoziție de grup cu lucrări video din colecția n.b.k., iar la Galeria Tonitza tânăra artistă Larissa Danilov prezintă Prey4me. Expoziții de grup cu artiști locali sunt organizate și la galeriile apARTe, Th. Pallady, Beciul lui Drossu, MERU sau Labirint, unde de la ora 20:30 este programat un performance al artistului Vijay Patel.

Noaptea alba a galeriilor Iasi 2019

Pentru prima dată se alătură evenimentului două spații deschise în ultimul an: Galeria ARTEP, unde expune Virgil Scripcariu, precum și librăria Art + Design, unde se va putea vedea partea a doua a expoziției Anei Adam, curatoriată de Ami Barak (Peste fire).

Pe lângă spațiile expoziționale menționate mai sus, 20 de artiști își deschid atelierele publicului larg. Lista completă a spațiilor și artiștilor implicați poate fi consultată pe harta distribuită de voluntari, dar și pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS).

Organizator NAG Iași: Asociația Culturală AltIași.
Parteneri NAG Iași: EcoRide, Acaju, Cafeneaua Piața Unirii, vitamin aqua, Teo’s Cafe, UAP Iasi, Printco, WINK Public Multimedia.
Organizator național NAG: Asociația Ephemair.
Sponsor național NAG: BRD Groupe Societe Generale.

Despre NAG
Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai important eveniment cultural nocturn din România care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști. Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.

Despre Asociația Culturală AltIași
Asociația Culturală Alt Iași a apărut în anul 2011 ca o modalitate formală de recunoaștere și validare a unui proiect cultural susținut exclusiv prin voluntariat din Iași. Site-ul AltIasi.ro, un proiect cultural, apolitic, ce are ca scop promovarea alternativelor culturale din oraşul Iaşi, a fost lansat pe 20 octombrie 2008. În decembrie 2015, Asociația Culturală AltIași a susținut deschiderea spațiului de artă contemporană Borderline Art Space, iar în 2016 a organizat prima ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Iași. Anul trecut a lansat site-ul www.iasimulticultural.ro, iar în acest an organizează tururi ghidate inclusiv prin intermediul unul aplicații pentru telefoane inteligente (iOS și Android).