Ziua profesorului de franceză în România și în Țările din Europa Centrală și Orientală, 28 noiembrie 2019

Ziua profesorului de franceză în România și în Țările din Europa Centrală și Orientală

28 noiembrie 2019

 

Ziua profesorului de franceză va fi sărbătorită pentru prima dată pe 28 noiembrie în întreaga lume. Întâlnirile, competițiile, pregătirile, distincțiile vor pune în centrul atenției profesorii de franceză din Europa Centrală și de Est.

Valorizarea meseriei de profesor de limba franceză, consolidarea legăturii și solidarității dintre profesori, dar și promovarea culturii francofone, acestea sunt obiectivele Zilei profesorilor de franceză. Tema din acest an este « Innovation et créativité ».

Mai multe activități vor fi co-organizate în România de Ministerul Educației și Cercetării din România, Federația Internațională a Profesorilor de Franceză (FIPF), Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză (ARPF), Institutul Francez din România, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) prin Biroul său regional pentru țările Europei Centrale și de Est (BRECO).

 Ziua profesorului de Franceza

PROGRAMUL DE LA IAŞI CUPRINDE :

14:00 - 15:00: CONFERINŢA PROFESORULUI ROGER PILHION, „ET LE MONDE PARLERA FRANÇAIS”

Conferința intitulată „Și lumea va vorbi franceza”, susținută de Roger Pilhion, specialist al Francofoniei, este organizată de Institutul Francez din Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar din Iași și ARPF, la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

17.00: WEBINAR PENTRU PROFESORII DE FRANCEZĂ

Un webinar cu tema „Enseigner aux adolécrans à partir de documents authentiques”, animat de Emilie Lehr, expert asociat France Education International şi
formatoare TV5 Monde, va avea loc în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez din Iaşi, dar şi în colegii partenere din regiunea Moldovei : Colegiul Naţional „Petru Rareș”, Piatra Neamţ, Colegiul Naţional „Petru Rareș”, Suceava, Colegiul Naţional „A. T. Laurian”, Botoşani.

Înscrieri : https://forms.gle/UpXCcAJNKYKuHpnd9

ABONAMENTE OFERITE PROFESORILOR

OIF va oferi un abonament de un an la site-ul « Le français dans le monde » (LFDM) profesorilor care au pregătit elevii câștigători ai celei de-a 5-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Franceză, care a avut loc în Republica Moldova. În acest abonament sunt incluse accesul personalizat la fișele educaționale, la sunetele și imaginile de pe site, știri despre didactica limbilor și o revistă practică pentru utilizare la clasă.

CONCURS DE POEZIE

Pentru a da cuvântul profesorilor de franceză din Europa Centrală și de Est, BRECO a organizat concursul de poezie pe tema « Ma langue française ». Câștigătorii vor fi anunțați pe 28 noiembrie în cadrul întâlnirii de la Institutul Francez din România, marele premiu fiind un sejur în Tunis, oferit de OIF, în cadrul Congresului Mondial al FIPF. Detaliile referitoare la acest concurs sunt disponibile pe site-ul https://crefeco.org/display.php?en/PoesieContest

OPERAȚIUNI PE REȚELE SOCIALE

Elevii vor putea să mulțumească profesorilor lor prin publicarea unui text, a unei fotografii sau a unui videoclip pe rețelele de socializare (Facebook, Twitter și Instagram) folosind hashtag-ul #MerciMonProf.

De asemenea, profesorii de franceză își vor putea împărtăși experiențele, iar hashtag-ul va fi #MoiJenseignelefrançais.

Va fi creat un cadru special pentru fotografia de profil și toți profesorii de franceză din regiune vor fi invitați să îl folosească.

COLAJ DE FOTOGRAFII APARȚINÂND ELEVULUI ȘI PROFESORULUI

Persoanele publice sunt rugate să facă un colaj cu fotografii cu profesorii lor de limba franceză și apoi să le publice pe Instagram în formă de mozaic.

 

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!