Conferința "Sfârșitul războiului interior" susținută de Gáspár György
25 aprilie 2020, Centrul de evenimente Agora
Pe 25 aprilie, între orele 10:00 – 13:00, ParentIS organizează la Iași, în cadrul Centrului de evenimente Agora, conferința Sfârșitul războiului interior, susținută de psihologul și psihoterapeutul Gáspár György, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Mulți dintre noi au crescut în familii în care li s-a spus că sunt „răi“, „stricați“, „obraznici“, „leneși“, „proști“ sau „nesimțiți“. În timp, am asimilat convingerile celor care ne-au crescut și, drept consecință, am devenit cei mai duri critici ai noștri. Puțină lume ne poate răni azi atât de tare pe cât o pot face gândurile și atitudinile noastre negative și distructive. Fiindcă nimic nu îmbolnăvește mai rău sufletul decât o minte care vede numai defecte și lipsuri peste tot.
Cine ne dicteaza gândurile? Cum am asimilat convingerile celor care ne-au crescut? Cum ne putem îmbolnăvi sufletul, cu ajutorul convingerilor? Despre cum putem încheia războiul interior și despre cum putem face pace cu noi înșine? – sunt câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul evenimentului, de către Gáspár György.
“Singura ființă umană care nu ne scapă niciodată din priviri este propria persoană. Indiferent că e zi sau noapte, atâta vreme cât stăm treji, suntem nevoiți să purtăm un dialog (mai mult sau mai puțin conștient) cu sinele nostru – acela care ne dictează gândurile, emoțiile și comportamentele cotidiene. În ciuda acestei realități, cei mai mulți oameni nu au fost învățați să relaționeze cu sine.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că „până în anul 2020, depresia va deveni a doua cea mai mare cauza a bolilor, după afecțiunile cardiovasculare, iar până în anul 2030, se aşteaptă a deveni cel mai mare contributor – cauza globală a bolii şi dizabilităţii”.
Pentru a trăi o viață mai sănătoasă și chiar mai frumoasă, e clar că trebuie să schimbăm relația cu propria persoană. Avem nevoie să ne cunoaștem cu adevărat, să ne acceptăm toate imperfecțiunile (mai ales că exact acestea ne fac umani) și să ne vindecăm rănile psihologice care încă mai sângerează.” – spune Gáspár György, psiholog, autor și custode de povești de viață, omul care a pornit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, speaker al evenimentului Sfârșitul războiului interior.
Înscrieri la eveniment
Înscrierea la evenimentul Sfârșitul războiului interior – Iași 2020 se poate face accesând link-ul https://parentis.ro/sfarsitul-razboiului-interior/
Prețul unui bilet este de 150 lei. Early Bird: 130 lei, până pe 8 Martie 2020.
Parteneri: Empatis, Angus
Parteneri media: Ines Rocks, InOras.Ro, Willing, Equilibria Center Iasi, Ioana Precupan IBCLC și Terapie Craniosacrala copii, Elena - Alina Suman IBCLC, Anca Raluca Baban Un