Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“, 11 martie-2 aprilie 2020

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“

11 martie-2 aprilie 2020

 

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“ , unul dintre cele mai apreciate proiecte ale Casei de Cultură a Studenților din Iași va avea loc anul acesta în perioada 11 martie-2 aprilie 2020 în sala de spectacole care poartă același nume. Pe 26 octombrie 2019, acest proiect a obținut locul întâi la cea de-a șasea ediție a Galei Tineretului din România, pentru cel mai bun proiect studențesc derulat de Casele de Cultură a Studenților din România.

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“ este un proiect implementat de Casa de Cultură a Studenților din Iași, organizat împreună cu asociațiile și ligile studențești din Iași. Prin acest proiect încercăm de șapte ani să scoatem în evidență potențialul pe care îl au tinerii în realizarea evenimentelor culturale.

Studenții formează alianțe între 2-3 asociații sau ligi studențești și prezintă în cadrul competiției un program cultural artistic care a cuprins maxim zece momente artistice, care s-au încadrat în maxim 120 minute de spectacol, unde au obținut un punctaj, în urma unei jurizări realizate de referenții culturali ai Casei de Cultură a Studenților din Iași, și a prezenței studenților și profesorilor la spectacole, stabilindu-se clasamentul final.

Alianțe Gaudeamus 2020:

1. LSGG - LSE - ASPP
2. LSI - ATRAG - LSAC
3. ASAFSIM - ASII
4. E-TEAM - ARTITIUM - ASCIS
5. LSM - LSFI
6. ASFI - PRIME
7. ASAFCI - ASTCM
8. CHEMIS - LSAV
9. LSETH - LSETC

Festivalul Artei si Creatiei Studentesti Gaudeamus 2020

Participanții din cadrul spectacolelor sunt studenți, masteranzi, doctoranzi, rezidenți denumiți în continuare studenți. În timpul actului artistic sunt cel puțin 75 % studenți sau profesori.

După înscrierea în competiție, tinerii gândesc o regie și o tematică a unui spectacol stabilită de fiecare alianță în parte. Fiecare participant înscris în competiție au posibilitatea de a consulta oricare referent de specialitate din cadrul instituției pentru a crea un spectacol cât mai bun. Membrii din consiliul artistic, care au și rol de jurizare au și obligația de a-i îndruma pe studenți să realizeze cele mai bune momente artistice. Ba chiar mai mult decât atât aceștia îi invită să participe la cursurile pe care le țin zilnic la Casa de Cultură a Studenților.
Prin acestă competiție, tinerii au șansa de a crea o relație strânsă cu profesorii pe care îi au la facultate, chiar pe aceeași scenă. Totodată, cadrele didactice sunt deschise în a le veni în ajutor tinerilor, evoluând și aceștia pe aceeași scenă cu studenții.
La finalul fiecărei reprezentații juriu vor oferi conform regulamentului festivalului, un punctaj demonstrațiilor artistice pe care le-au văzut pe scenă. Pe lângă aceste note date de juriu obiectiv de specialitate se ia în calcul și numărul de spectatori aflați în sală la eveniment.
La finalul tuturor spectacolelor se realizează și Gala Laureațiilor Gaudeamus unde vor fi deliberate clasamentele din competiție.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!