Expoziţia Arbori - Hieroglife – Daniel Tufiş 1- 31 octombrie Galeria de Artă Grand Hotel Traian

Expoziţia Arbori - Hieroglife – Daniel Tufiş

1- 31 octombrie Galeria de Artă Grand Hotel Traian

 

O artă de improvizaţii armonice care face o sinteză pe muchie de cuţit între statismul formelor delicate şi simple, ca în pictura orientală, şi dinamismul culorilor pure şi melodioase, sau între simbolul clasic al copacului, ca punte între pămînt şi cer, şi interpretarea sa personală, care transformă acest arhetip fundamental într-un loc al osmozei dintre cer şi pământ, divin şi uman.

expozitia-daniel-tufis

Iar ceea ce zic eu este ca nu picteaz copaci ci arbori-hieroglife în care vibrează infinitul! Ca o comedie care se repetă, cu ghiduşii noi. Un teatru al lumii, ei trăiesc pentru oameni şi sunt plătiţi de Dumnezeu. Când plâng, îi aud doar poeţii… şi de câte ori nu reflectă chiar imaginea ta, încercând parcă să semene cu tine. Te admiră tăcut, ca nişte adolescenţi, şi la cuvântul tău se aruncă la picioarele tale. Se lasă pictaţi, cântaţi, traşi de păr, alungiţi, visaţi, îngânaţi, doar pentru tine.  Ei nu se răzvrătesc. Se joacă uneori, şi-atunci devin albi, albaştri… dar nu prea mult, ca tu să poţi să-i recunoşti. Se joacă de-a v-aţi ascunselea, dar, pentru că nu ştiu să alerge, îşi pun mâinile la ochi şi cred că tu nu-i vezi. Cântecele care sunt în tine nu vor fi întotdeauna cântate cu instrumente, dar tu poti dansa în sufletul tău fără griji. Unde sunt grijile de fapt? Ele nu vin din tine şi nici nu a fost creat vreun loc special pentru ele în tine. Din tine se înalţă ramuri, şi se prelungesc rădăcini. Ce fel de copac eşti? Mare sau mic? Pom fructifer sau un arbore cu fruct ascuns? Pe cine hrăneşti şi pe cine umbreşti? Pe cine înalţi şi pe cine intimidezi cu statura ta?

Daniel Tufiş                            
Picturile sunt realizate în acrylic pe pânză.

 

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!