Expoziție de pictură “Perpetuum autumnal” 18-30 noiembrie Atrium Palas Mall

Expoziție de pictură “Perpetuum autumnal”

18-30 noiembrie Atrium Palas Mall

Expoziția de pictură “Perpetuum autumnal” se înscrie în seria evenimentelor expoziționale găzduite de Palas Mall Iași în zona Atrium.
În contextul expoziției personale, plasticianul Romeo Ionescu prezintă în exclusivitate și în premieră o colecție de lucrări de excepție, fascinând prin interpretări plastice în artă de bună calitate.
Depășind limitele impuse de culoare și formă, expoziția prezintă ritmurile unui univers din lumea expresivității,  exprimând emoțiile frumosului şi ale artei.
Ferite de canon și limitele impuse de cotidian și vis, lucrările surprind prin orizonturile viziunii picturale și conceptuale ale artistului asupra simbolisticii și segmentului temporal al nostalgiilor de toamnă.
Reconfirmând valoarea artistului și a operei sale, colecția de picturi etalează sărbătoarea naturii, ilustrând și argumentând sensibitatea  pictorului pentru frumos.
Ineditul recital expoziţional  poate fi vizionat în perioada 18 - 30 noiembrie 2013.

PR & coordonator eveniment: Carmen Sîrbu

romeo-ionescu


Conceptul expoziției “Perpetuum  autumnal”

“...personal ...  în căutarea universului autumnal al imaginației creatoare, parcursul coerent și inteligent al interogațiilor artistice  asupra naturii se face prin  armonizarea nivelului  de ansamblu, tușe cromatice  ample, alternante și convingătoare. Singurătatea voluntară a dantelăriei desenului  decorativ și rafinat  este complementară în culorile intuitive ale emoției de toamnă, ca un preambul cuminte și discret  a melancoliei  suave și prelungite  al poemului arghezian, - "niciodată toamna nu fu mai frumoasă…" - o   reverberație cromatică  polifonică  într-o  necontenită și sigură inrepetabilă reaparitie.”

Artist plastic Romeo Ionescu
CV Romeo Ionescu

Romeo Ionescu
Data și locul nașterii:
21 iunie 1963, Târgu Neamț.
Studii:
1993-1998: Universitatea  de Arte Plastice şi Design „George Enescu” Iaşi, secţia pictură - Clasa                                                     prof. C. Ionescu.
2000-2002: Master în Arte decorative
2002: Membru U.A.P - Filiala Iaşi
Loc de muncă:
Restaurator la Institutul de Arheologie al Academiei Române - Filiala Iași.
Participări expoziționale (selectiv):
2000-2004: Participări expoziţionale de grup a artiştilor în  Iaşi, Cluj, Bucureşti, Constanţa.
2005 - 2006 - 2007: "Saloanele Moldovei" Chișinău – Bacău;
2006 - 2007 - 2008 - 2009 - 2010 - 2011 - 2012: World Trade Center Iaşi
2006 - 2007 - 2008 - 2009 - 2010:  Casa Cărţii Iaşi (expoziții personale);
2007: Galeria N. Tonitza Bârlad;
          Galeria Lapușneanu Iași;
          Muzeul de Istorie Bârlad;      
2007 - 2011: Centrul Expozițional "Providenta" Iași    
2008: Galeria de artă "Moldova Mall" (expoziție personală)
2009 - 2010 - 2011: Galeria de artă "Frunzette" Bacău (expoziții personale)
2009 - 2010 - 2011 - 2012: Galeria de artă "Lascar Vorel " Piatra Neamț (expoziții personale)
2009 - 2010 - 2011 - 2012: Galeria de artă "Cupola" Iași (expoziții personale)
2009: Galeria de Arta "Apollo" București
2009: Salonul Naţional de Artă „Atitudini Contemporane” -  Deva, Constanţa, Slobozia, Ploieşti, Braşov, Călăraşi, Hunedoara, Bucureşti        
2011: Muzeul de Istorie "Câmpulung Muscel"
2011 - 2012: Galeria de Artă "Caminul Artei", București
2012: Muzeul de artă Roman (expoziție personală)
2013: PALAS MALL, Iași
Lucrări de pictură, grafică și arte decorative, se află în colecții particulare din: România, Italia, Ungaria, Spania, Franța, Olanda, Israel, Japonia, SUA,Canada.      


                                                                                              
                  web site: www.romeoionescu.com
                  e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
                  telefon: 00400744779816.

Aprecieri critice
“Preocupat de problemele genezei și rostul omului în lume, de abisul, dar și de zenitul ontologic, Romeo Ionescu nu se eschivează de la interogațiile capitale. Are un punct de vedere personal asupra începuturilor lumii și nu ezită să vizualizeze orizontul primordial unde, în varianta Platon, s-a născut mitui androginului. De aici și până la arta plastică cucuteniană cu statuitele ei antropomorfe și idolii unui cult rudimentar drumul a fost direct și profitabil. Citatul cucutenian este integrat pe latura sa decorativă și folosit în sensul valorificării desenului de mare rafinament. Totemul, imaginea labirintului și a meandrului asigură coerență unui parcurs inteligent prin opțiune, izbutit prin performanțe. Grafiile vechi au șansa de a deveni arhetipuri culturale.”
                              
 Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase la Iași”, Editura ART XXI Iași

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!