iasi 365 2018 logo 4

Expozitia fotodocumentara Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina

13 noiembrie – 13 decembrie Palatul Culturii

 

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 13 noiembrie – 13 decembrie 2015, în holul din aripa vestică a Palatului Culturii din Iaşi, expoziția temporară „Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina Iași”.

Realizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, expoziția (re)aduce în atenţia publicului un obiectiv industrial, dispărut aproape complet astăzi.

Traseul evoluţiei în timp a Atelierelor C.F.R. Nicolina (1892 – 2004) poate fi parcurs  într-un spaţiu expoziţional generos, prin intermediul obiectelor de patrimoniu industrial, al panourilor foto-documentare, precum şi al unor mărturii fotografice cu caracter istoric.

expozitie fotodocumentara palatul culturii

„Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina” este o invitaţie la descoperirea unei poveşti interesante, legate de istoria recentă a oraşului industrial moldav Iaşi. Prin tematica muzeografică aleasă, expoziția constituie și un avertisment față de distrugerea unor monumente istorice cu caracter industrial din judeţul Iaşi.

Acest demers de restituire culturală are rolul de a sensibiliza cetăţenii şi factorii de decizie în legătură cu activităţile de salvare, conservare și valorificare turistică ale monumentelor şi obiectivelor de importanţă emblematică din domeniul patrimoniului industrial, concept insuficient valorificat în România.

Din aceeasi categorie

Like la pagina Iasi365

Close

Daca vrei sa fii le curent cu noutatile din Iasi da-ne like...

0
Shares