Expoziţia “Valori ale artei românești în colecții particulare”

23 februarie - 23 aprilie Muzeul de Istorie a Moldovei

 

Artmark şi COMPLEXUL MUZEAL NAȚIONAL „MOLDOVA” IAȘI - MUZEUL DE ISTORIE A MOLDOVEI vă invită la vernisajul expoziţiei „Valori ale artei româneşti în colecţii particulare ”, un eveniment de excepţie din seria “Camera Colecţionarului”.

Vernisajul va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, orele 17.00, în cadrul COMPLEXULUI MUZEAL NAȚIONAL „MOLDOVA” IAȘI - MUZEUL DE ISTORIE A MOLDOVEI, în prezenţa doamnei Lăcrămioara Stratulat, manager  COMPLEXULUI MUZEAL NAȚIONAL „MOLDOVA” IAȘI, una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale  din România, şi a doamnei Adina Renţea, Director Pavilionul Muzeal Artmark.

 

 

În premieră pentru piaţa de artă din România, Artmark a demarat în luna iulie 2016, la Muzeul de Artă Constanţa, proiectul intitulat Camera Colecţionarului, care a reunit, în exclusivitate, pe simeza unui muzeu, tablouri dintr-o colecţie privată. Pentru prima dată în cadrul unui proiect cultural, un colecţionar şi-a expus public achiziţiile în materie de artă.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2016, în Galeria Naţională a Muzeul de Artă Cluj Napoca, Artmark a deschis expozitia Parfum…de colecţie, eveniment din seria Camera Colecţionarului, care a oferit  publicului, ocazia de a admira timp de trei luni, din fondul privat a doi colecţionari români, lucrări de patrimoniu, semnate de nume mari ale plasticii româneşti, precum: I. Andreescu, Şt. Luchian, Gh. Petraşcu, Th. Pallady,  N. Tonitza, Al. Ciucurencu, C. Baba etc.  Cea mai mare parte din  operele prezente în expoziţia de la Muzeul de Artă Cluj nu au fost expuse  niciodată public.

Într-un oras încărcat de istorie şi artă, în orașul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial şi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Artmark are onoarea să deschidă la Palatul Culturii-Muzeul de Istorie a Modovei expoziţia Valori ale artei româneşti în colecţii particulare, un eveniment de marcă din seria “Camera Colecţionarului”.

Aproximativ 50 de lucrări, din 6 colecţii particulare, unele neexpuse niciodată publicului până astăzi, se vor regăsi pe simeza Muzeului de Istorie a Moldovei timp de 2 luni. Între tradiţionalism şi inovaţie, tematica expoziţiei exemplifică: portretul, peisajul, natura statică etc.

Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Vermont, Camil Ressu, Samuel Mutzner, Theodor Pallady, Octav Băncilă, Iosif Iser, Rodolf Schweitzer - Cumpăna, Corneliu Baba, Eustaţiu Stoenescu, Alexandru Ciucurencu sunt prezenţi în expoziţie cu opere de o mare valoare patrimonială.

expozitie camera colectionarului

Această tematică diversă şi bogată în semnificaţii, încadrată în marile curente artistice ale vremii, exprimă preferinţele şi gusturile eclectice ale colecţionarilor, ale căror colecţii s-au născut din dragostea pentru frumos, lumină, culoare şi s-au dezvoltat din pasiune, vizite la muzee, lecturi biografice ale marilor maeştri.
 
Iniţiativa proiectului Camera Colecţionarului aparţine Galeriei Artmark şi are ca principal scop cultivarea relaţiei dintre colecție, colecţionar şi marile muzee de artă din România. Promotor al artei de patrimoniu si nu numai, muzeul devine, astfel, cel mai important partener expoziţional în promovarea şi consolidarea acestei relaţii.

Camera colectionarului este un proiect cultural ce urmează a fi promovat şi implementat în muzeele oraşelor mari, urmărind să se extindă, treptat, în toată ţara. Susținând ideea de mobilitate a  patrimoniului, proiectul îşi propune să aducă plus valoare atât pentru colecţionarii de artă, cât şi pentru muzee, ţinta principală rămânând însă publicul.

Expoziţia Valori ale artei româneşti în colecţii particulare va fi deschisă în perioada 23 februarie –23 aprilie 2017 şi poate fi vizitată de marţi-duminică, între orele 10.00 -17.00.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!