Expoziție de fotografie Larissa Botezatu „Comănești 2016”
1 - 30 aprilie foaierul Ateneului din Iași
Primăria Municipiului Iași, Ateneul din Iași, Centrul Municipal de Memorie Vizuală Iași și Asociația FotoIași vă invită în perioada 1 - 30 aprilie 2017 să vizitați în foaierul Ateneului din Iași expoziția de fotografie „Comănești 2016”.
Este prima expoziție personală a Larissei Botezatu, alcătuită din 16 fotografii color format 80x60 cm, cu imagini realizate în data de 30 decembrie 2016 la Festivalul de Datini și Obiceiuri „Jocul Ursului” de la Comănești.
Expoziția este un omagiu adus tuturor celor care au îmbrăcat în acea zi „blana ursului”, păstrători ai tradițiilor populare ancestrale, cum numai în acest nord de țară se mai păstrează și transmite din generație în generație.