Targul de Dragobete - HubriFair

24 - 25 februarie 2018, Hubrica

 

Se deschide seria de târguri altfel de la Hubrica în anul 2018 și începe cu unul de să vă stea inima-n loc. 🙂

Ediția specială de Dragobete aduce, în afară de multă dragoste, produse și producători cu vino-ncoa’, atmosferă colorată cu ateliere, surprize și fapte bune.

Atelierul CUBI va fi la HubriFair – Târg de Dragobete cu cadouri în fel și chip.  Lavandia va va încânta și răsfăța olfactiv. Kraft Art Laboratory încearcă să aducă obiecte tradiţionale în sfera handmade-ului.

Atelierul Modelăria experimentează diverse tehnici de imprimare a hârtiei și textilelor, folosind ștampile și plăci xilografice. Spre deosebire de serigrafie sau print digital, folosirea unor tehnici tradiționale uitate dă rezultate încântătoare și îndeamnă la curiozitate și explorare. Cu ocazia HubriFair – Târg de Dragobete, Modelăria vă propune un atelier de imprimare decorativă, folosind doar culori acrilice și ștampile, ușor de realizat.

targ de dragobete Hubrifair februarie 2018

ARTelier Alexandra Floarea propune o abordare specială a conceptului de „love”, transpusă într–o serie de compozitii în tehnici de grafică, acuarelă, intervenții pe ilustrații vintage sau colaje. La HubriFair – Târg de Dragobete o veți vedea în acțiune pe Alexandra și ale sale pensule fermecate.

Tania Gonzalez (Chitzibushara Şi Mup) vine cu accesorii manufacturate din piele naturală colorată cu un design inedit.

Știai că uleiul alimentar uzat este un deșeu nociv atât pentru societate, cât și pentru mediu? De fiecare dată după ce ai gătit și ți-a rămas ulei în tigaie ai rămas în impas neștiind dacă să îl arunci la canalizare sau să îl depozitezi într-un recipient? Dacă ai recipiente cu ulei pe acasă și te întrebai ce poți să faci cu ele, atunci răspunsul este simplu: Uleiosul te așteaptă la HubriFair!

HUBRICA (str Bucium 34 – Moldomobila, poarta 1)

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!