Expozitie sculptura Elena Surdu Stănescu - "Univers de artist"
15 septembrie – 15 octombrie 2018, Palatul Culturii
Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Palatul Culturii, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2018, expoziția de sculptură „Univers de artist”, semnată de Elena Surdu Stănescu.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 15 septembrie 2018, ora 11.00. Expoziția, al cărei curator este Valentina Druțu, șef al Muzeului de Artă, va fi prezentată de criticul de artă Maria Bilașevschi.
Născută în București, pe 15 septembrie 1942, Elena Surdu Stănescu, absolventă a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și a Institutului „Nicolae Grigorescu” din București, i-a avut ca profesori pe Eugen Lungu și Constantin Baraschi, lucrând totodată și sub îndrumarea sculptorului George Apostu, în atelierul acestuia. De cincizeci de ani, este o prezență permanentă a vieții artistice românești, abordând în lucrările sale variate materiale și modalități de expresie, între tradiția artei clasice și modernismul contemporan figurativ.
Creația sculptoriței întrunește peste o mie de lucrări realizate în piatră, marmură, lemn, bronz, alcătuind ciclurile tematice: „Portrete”, „Portrete alegorice”, „Universul iubirii” („Zburătăcite”, „Zburătăciți”, „Cupluri”, „Ferestre”, „Cupola lumii”), „Sinteze”, „Univers de artist”.