Târgul naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”, 28-30 iunie 2019

Târgul naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”

28-30 iunie 2019, Parcul Copou

 

În perioada 28-30 iunie 2019, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de a XXXVII-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”.

Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Targul national de ceramica Cucuteni 2019 la Iasi

La ediţia din acest an,vor fi prezenţi peste 120 de meşteri din: Argeș, Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi –Botoşani, Braniştea –Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc –Harghita,Schitu Stavnic –Voineşti, Iaşi, Baia Mare –Maramureş, Româna-Balş şi Vădastra –Olt, Marginea – Suceava, Măldăeni –Teleorman, Horezu și Lungeşti–Vâlcea, Satu Mare, precum și din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni– Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi – Ucraina.

Vineri, 28 iunie 2019
ora 11.30 –deschiderea oficială a Târgului;
orele 12.00 –22.00 –desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 29 iunie 2019
orele 8.00 –22.00 –desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 30 iunie 2019
orele 8.00 –21.00–desfacerea şi prezentarea produselor;
ora 21.00 –închiderea Târgului.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale

 

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!