Expoziție sculptura Virgil Scripcariu - „Întâlnire”, 26 iunie - 19 septembrie 2019

Expoziție sculptura Virgil Scripcariu- „Întâlnire”

26 iunie - 19 septembrie 2019, Galeria ARTEP si Muzeul de Arta

 

Prezent pentru prima oară la Iași cu o expoziție completă de sculptură, Virgil Scripcariu va expune atât în spațiile Galeriei ARTEP (Șoseaua Sărărie, nr. 15), cât și la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.

Vernisajul expoziției „Întâlnire” va avea loc miercuri, 26 iunie 2019, ora 19.00, la Galeria ARTEP , în prezența sculptorului Virgil Scripcariu și a curatoarei Alexandra Manole. Tot din 26 iunie, la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii din Iași, vor fi expuse cinci lucrări de sculptură în bronz ale lui Virgil Scripcariu, care au mai fost prezentate în alte spații publice în cadrul expoziției itinerate în 2018 în țară. Creațiile semnate de Virgil Scripcariu pot fi admirate în spațiile Galeriei ARTEP, până pe 19 septembrie 2019, iar la Muzeul de Artă, până pe 15 iulie 2019.

expozitie Virgil Scripcariu Iunie 2019

Virgil Scripcariu s-a născut în 1974 în Vatra Dornei, iar copilăria a petrecut-o în satul Măreția Mică. La 24 de ani începe cursurile Facultății de Arte Plastice, clasa profesorului Vasile Gorduz, din cadrul Universității Naționale de Arte București. În anul 2003 beneficiază de Bursa „Theodor Aman” pentru arte plastice, acordată de Guvernul României, iar în 2005 primește Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România. A creat o serie de lucrări de for public, precum: „Arca lui Noe”, amplasată în perioada 2007 – 2016, în faţa Librăriei Cărtureşti, Bucureşti; „Supermam” şi „Eva”, amplasate din 2015 în centrul istoric din Timişoara; „Monumentul Eroilor Piloţi de Vânătoare”, amplasat în 2017, pe strada Teheran din Bucureşti etc.

Printre cele mai recente lucrări semnate de Virgil Scripcariu menționăm: sculpturile prezentate la standul Marii Britanii – țară invitată la Bookfest 2019 (proiect realizat împreună cu arh. Johannes Bertleff și JBA), „(Sub)Strat Românesc”, expoziție de grup realizată în 2019 de AnnArt Gallery, la Gloria Gallery, Nicosia/Cipru și „Triumf” – expoziţie personală itinerant[, organizată în spaţii publice din Bucureşti, Cluj Napoca, Suceava, Bistriţa (2018).

Virgil Scripcariu a inițiat, împreună cu Adriana Scripcariu, Muzeul Oalelor de Pisc și Școala de la Piscu din apropierea Bucureștiului. Pentru construirea efectivă a acestui muzeu, cei doi derulează campania „Metrul tău pentru Muzeu” și se bazează pe sprijinul comunităților pentru a revitaliza meșteșugul olăritului în zonă, de a crește interesul tinerei generații față de ateliere creative și, nu în ultimul rând, d a recrea un spațiu al împăcării, în care să fie expuse lucrările sculptorului.

ARTEP este o galerie de artă contemporană deschisă în decembrie 2018 în Iași, într-un spațiu complet regândit pentru a pune în evidență artiștii importanți ai acestor vremuri. Pentru fiecare nouă expoziție pregătită în spațiul galeriei, locul se reinventează.

„Pentru expoziția lui Virgil Scripcariu am avut două provocări majore: să ruginim în ritm alert socluri pentru statui și să construim structura de tablă ruginită de 400 de kilograme pentru biblioteca de chipuri. Dar adevărata provocare este reacția publicului ieșean la uluitoarele sculpturi ale lui Virgil Scripcariu”, spune Mihaela Irimescu, galerist, care a lucrat îndeaproape cu Alexandra Manole, curator, și Sorina Lupu, arhitect, pentru fiecare dintre cele trei expoziții prezentate de ARTEP în ultima jumătate de an.