Expoziție de pictură Diana Ivanov - “Always in Bloom”, 26 septembrie - 31 octombrie 2020

Expoziție de pictură  Diana Ivanov - “Always in Bloom”

26 septembrie - 31 octombrie 2020, Iulius Mall

 

Iulius Mall Iași invită publicul iubitor de artă să viziteze începând cu data de 26 septembrie 2020 expoziția de pictură “Always in Bloom”, eveniment semnat de artistul plastic ieșean Diana Ivanov, membru UAPR- Filiala Iași.

Artista este absolventă a Universității Naționale de Artă “George Enescu” Iași, secția Pedagogia artei, clasa d-lui profesor univ. dr. Constantin Tofan, iar ca specializare a absolvit cursuri de antichizare cu Annie Sloan, unul dintre cei mai cunoscuți designeri din lume.

Pictorița Diana Ivanov realizează tablouri pe pânză și lemn, pictează mobilă și obiecte de decor.
Cunoscută și sub numele de “Doamna de pictură”, artista este preocupată și de proiectele educative pentru copiii care doresc să cunoască limbajul desenului și al picturii.

În contextul acestui an plin de emoții și provocări, a venit firesc ideea unei expoziții, care să transmită mesajul responsabilității fiecăruia dintre noi de a „înflori” în fiecare zi, de a dărui mereu ce avem mai bun și de a sărbători viața cu adevărat.

„Always in Bloom” este o promisiune urmată de o atitudine pe care orice ființă trebuie să o aibă față de viața însăși.

Expozitie de pictura Diana Ivanov octombrie 2020

A înflori este misiunea supremă, de zi cu zi, un început și un sfârșit în același timp.
A înflori în fiecare zi înseamnă a iubi și a prețui viața, a trăi clipa cu bucuria și intensitatea împlinirii scopului final. Diana Ivanov, artist plastic UAPR, Filiala Iași

Expoziția etalată la Iulius Mall Iași prezintă cele mai noi creații plastice ale artistei, evenimentul fiind doar un pretext al plasticienei pentru a ne mărturisi nașterea unei povești despre frumos, de a ne pune în mișcare admirația pentru arta de calitate, completându-ne nevoile sufletului cu bogăția configurărilor cromatice, stilistice și compoziționale proprii plasticienei.

Expoziția poate fi vizitată zilnic, pâna pe data de 31 octombrie 2020, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Coordonator de eveniment, profesor Carmen Sîrbu