Expoziția de stampe japoneze ,,Kabuki – Ukyio-e Japanese Theatre Prints”, 24 iunie - 10 septembrie 2021

Expoziția de stampe japoneze ,,Kabuki – Ukyio-e Japanese Theatre Prints”

24 iunie - 10 septembrie 2021, Muzeul Municipal ,,Regina Maria”

 

Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași, în colaborare cu Ambasada Japoniei în România, Societatea de Avocați ,,Șerban și Asociații” și Asociația Culturală ,,Pictor Octavian Smigelschi” organizează, în perioada 24 iunie – 10 septembrie 2021, expoziția de stampe japoneze ,,Kabuki – Ukyio-e Japanese Theatre Prints”.

Expoziția cuprinde 62 gravuri din colecția avocatului George Șerban, realizate de artiști japonezi din secolele al XVII-lea și al XIX-lea
Stampele, care înfățișează scene și actori din teatrul Kabuki, ne introduc în universul fascinant al Japoniei shogunale și ne apropie de arta și cultura japoneză din perioada Edo. Teatrul Kabuki apare în Japonia secolului al XVII-lea, fascinându-i pe artiștii plastici, care nu au ezitat să surprindă în opera lor scene și actori cunoscuți în perioadă.

Expoziția, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță, va fi deschisă joi, 24 iunie 2021, de la ora 11:00, la Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași, strada Zmeu, nr. 3.

expozitie de stampe japoneze kabuki iunie 2021