Expoziție de pictură „Al meu cermânt” – Ștefania Ciobanu
10 - 20 ianuarie 2022, Galeria de Artă „Th. Pallady”
Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design au plăcerea de a vă invita să vizitați expoziția de pictură „Al meu cermânt” semnată de artista Ștefania Ciobanu
Prezintă: Asistent universitar doctor Bianca Boroș
"Proiectul expozițional Al meu cermânt, proiect semnat de Ștefania Ciobanu, studentă a Universității Naționale de Arte „G. Enescu” din Iași, ne invita sa medităm asupra unor concepte esențiale înțelegerii condiției umane, precum: frica, suferința, cunoașterea, uitarea, conceperea și acceptarea sensurilor abstracte, ce privesc misterele propriei conștiințe.
Expoziția propune o serie de peisaje care fac parte dintr-o realitate încărcată de emoția călătoriei interioare a spiritului creator, după cum însăși artista explică:
„Lucrările se plasează între două spații existente, respectiv, cer și pământ, construindu-se într-un al treilea, în al meu cermânt, o suprafață aparținând mie, memoriei mele. Din acest spațiu ia naștere o senzație care tinde să călătorească împreună cu mine în diferitele momente ale cermântului. '
In această lume, apusul, ori răsăritul memoriei există pentru a urma un circuit ce dirijează traseul propriu creatorului. Pornind de la ideea că „nimic nu persistă în timp înafara memoriei' fiecare dintre noi, încărcați de reverie, visurł și amintiri, ori apăsați de umbrele trecutului, ne creăm propiile trasee, schimbându-ne linia orizontului în funcție de punctul focal interior. Observăm un laitmotiv vizual care apare neîncetat în universul suprarealist al peisajelor expuse întocmai acest misterios cub, simbol al eului creator. Reprezentat în prłm-plan ca element-cheie al compozițiilor, pe cât este de remarcat, pe atât este de tainic. Migrează, traversează continuu multiple spații închipuite, și ajunge într-un final în punctul de plecare, încheind circuitul.
Așadar, vă propun o expoziție care merită vizitată, pătrunsă în tainicele sale înțelesuri de narațiunea propriului cermânt."
Asist. Univ. Dr. Bianca Boroș
Vernisaj: Marți, 11 Ianuarie 2022, ora 17:00
Expoziția va fi deschisă în perioada 10 – 20 ianuarie 2022
Galeria de Artă „Th. Pallady”
Str. Lăpușneanu nr. 7 -9, Iași
Vă așteptăm!