Expoziția „Ecleraj. Obiecte şi sisteme de iluminat, din Preistorie până în Epoca Modernă”, 16 decembrie 2021 – 1 mai 2022

Expoziția „Ecleraj. Obiecte şi sisteme de iluminat, din Preistorie până în Epoca Modernă”

16 decembrie 2021 – 1 mai 2022, Palatul Culturii

 

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii din Iași, în perioada 16 decembrie 2021 – 1 mai 2022, expoziția „Ecleraj. Obiecte şi sisteme de iluminat, din Preistorie până în Epoca Modernă”.

Pe parcursul expoziției, vizitatorul este pus în legătură directă cu creaţia materială a înaintaşilor, în cazul de faţă cu realizările, aparent modeste, dintr-un vast şi vechi domeniu: iluminatul artificial. Tema este ilustrată de o varietate de obiecte, precum: vetre, opaiţe, căţui, sfeşnice din lut, fier sau metale nobile, candele, lămpi pe gaz, candelabre și lampadare. Acest discurs muzeal include în mod logic prezentarea, în format fizic, a unor produse rezultate din activităţile agro-pastorale, aşa cum erau ceara şi seul, dar și a altor elemente pe care natura le-a oferit omului.

expozitia ecleraj obiecte si sisteme de iluminat martie 2022

Expoziția, care prezintă piese ce provin din colecțiile următoarelor muzee din structura Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Muzeul Unirii Iaşi și Muzeul Etnografic al Moldovei, poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet), cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!