Expoziția “Cele mai frumoase cărți germane”, 9 martie – 12 aprilie 2023

Expoziția “Cele mai frumoase cărți germane”

9 martie – 12 aprilie 2023, Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”

 

Centrul Cultural German și Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași vă invită joi, 9 martie 2023, începând cu ora 18:00 la vernisajul expoziției “Cele mai frumoase cărți germane”.
Titlurile laureate ale celei mai prestigioase competiții de design de carte din Germania, edițiile 2021 și 2022, vor putea fi admirate la Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași, în spațiul expozițional de la etajul 1.

Expoziția reunește cele mai frumoase 50 de cărți germane din ultimii 2 ani, grupate pe 5 secțiuni: “Beletristică”, “Cărți științifice, cărți de specialitate și manuale școlare”, “Ghiduri și cărți de non-ficțiune”, “Cărți de artă, cărți de fotografie și cataloage de expoziții” și nu în ultimul rând “Cărți pentru copii și adolescenți”.

Concursul "Cele mai frumoase cărți germane" este organizat de Fundația Buchkunst de peste 50 de ani cu scopul de a promova excelența în designul și producția de carte în epoca digitalizării. Astfel două jurii de experți selectează anual cele mai frumoase 25 de cărți, în cadrul unui proces elaborat în mai multe etape. Cărțile sunt evaluate din punctul de vedere al designului, al concepției și al prelucrării și prezintă o gamă largă de posibilități de design și producție.

expozitia cele mai frumoase carti germane martie 2023

Rezultatele acestor concursuri încurajează și sprijină produsele care demonstrează un design grafic și o execuție excepționale, pe de o parte, și stabilesc reperele pentru viitoarele tendințe în materie de design de carte, pe de altă parte.

Program de vizitare:
9 martie – 12 aprilie 2023
luni - vineri, 08:30 – 20:00.
Vernisaj: joi, 9 martie 2023, ora 18:00
Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași
Spațiul expozițional etaj 1

Eveniment organizat de Centrul Cultural German, Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași și Sala de Lectură Germană Iași, cu sprijinul Goethe-Institut.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!