Expoziția „Aviația în numismatică”, Palatul Culturii, 13 octombrie - 30 noiembrie 2023

Expoziția „Aviația în numismatică”

13 octombrie - 30 noiembrie 2023, Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

 

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Societatea Numismatică Română – Secția Bârlad, organizează în perioada 13 octombrie – 30 noiembrie 2023, la Palatul Culturii din Iași, expoziția temporară „Aviația în numismatică”.

Expoziţia va prezenta publicului, în premieră, 275 de exponate (monede și bancnote emise din 1936 până în prezent) din colecţia particulară a domnului Ovidiu Marinescu, membru SNR – Secția Bârlad, ce reprezintă aviatori și evenimente aviatice din 70 de țări, de pe 6 continente. Ponderea este deținută de monede (260), realizate din aur, argint, cupru-nichel, nichel-argint, aliaj de zinc, aluminiu-bronz etc., fiecare dintre acestea surprinzând prin formă (discoidală, ovală, hexagonală sau pătrată), elemente grafice deosebite, precum și prin locul în care au fost emise unele dintre ele: Insulele Nauru, Niue, Tuvalu, Jersey, Turks și Caicos, Solomon, Marshall etc.

Expozitia aviatia in numismatica Palatul Culturii din Iasi octombrie 2023

Originar din Bârlad, Ovidiu Marinescu a activat peste 40 de ani în profesia de controlor de trafic aerian, la turnul de control al Aeroportului Iași. Deși pasiunea s-a manifestat încă din copilărie, inițierea în domeniul numismaticii datează de la începutul anilor ’70, ulterior Ovidiu Marinescu impunându-se în lumea colecționarilor: „În ultimii ani am simțit nevoia de a mă axa pe o anumită tematică și, din dragoste pentru profesia mea, am ales zborul, aparatele de zbor și tot ceea ce este legat de domeniul aviatic. Așa a luat naștere colecția pe care o prezint acum pentru prima dată, la Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu»”.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 noiembrie 2023, în spațiile Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare).

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!