Iulie 16, 2019

Expozitii Iasi

Expozitie pictura si sculptura - Aurel Rosu 18 august - 18 septembrie Galeria de arta DANA

 

Expozitie pictura si sculptura - Aurel Rosu

18 august - 18 septembrie Galeria de arta DANA

Galeria de artă DANA invită publicul ieşean la deschiderea expoziţiei de pictură și sculptură semnată de către artistul vizual AUREL ROȘU care va avea loc luni, 18 august 2014, ora 18.00 pe strada Prof. Cujbă nr. 17. În deschiderea evenimentului va vorbi scriitorul Grigore Ilisei.

Artist consacrat, - Președinte al Uniunii Artiștilor Platici din România-filiala Oradea și șef al Secției de Artă la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Aurel Roșu este la prima sa expoziție personală la Iași, o expoziție ce include 52 lucrări de pictură și 14 lucrări de sculptură.

Expozitie Aurel Rosu 18 august - 18 septembrie Galeria Dana

„Pictura propusă de Aurel Roşu în ultimii douăzeci de ani şi-a dobândit consistenţa plastică şi a mesajului prin ştiinţa cu care a reuşit să înlăture balastul vizual inutil dintr-o compoziţie, prin apelul la o soluţie de reprezentare-bidimensionalitatea-, ce obligă la a concentra în prim plan doar elementele fundamentale pentru alcătuirea punerilor în pagină, elemente care astfel capătă conotaţie de arhetip, respectiv de model ideal al obiectelor reprezentate, care astfel ajung să concentreze în sine şi să transmită, în egală măsură, esenţele mesajelor ce le conţin. La rândul lor, simbolurile conturate pe suprafaţa acestora, precum şi asocierile cromatice, vin să asigure şi ele relevarea obiectivă a idealurilor inclusiv din perspectivă estetică…

După 1989 Aurel Roşu s-a aplecat şi asupra sculpturii. Nu neapărat făcând din aceasta o preocupare principală, cât ca şi o încercare de a da concreteţe materială unora dintre temele ce l-au fascinat în pictură. Transformarea însemnului de pe pânză într-un obiect tridimensional se produce firesc, rezultatul fiind maturizarea unor compoziţii credibile în coordonatele lor principale, spirituale şi materiale deopotrivă. Inteligenţa cu care exploatează materia primă - în cazul lui lemnul de tei pe suprafaţa căruia apar serii de stop-cadruri, realizate cu ajutorul baiţurilor, acrilurilor, tuşurilor, de fapt detalii grafice ce au calitatea de repere utile în înţelegerea temelor redate, unele noi, cum ar fi pendulul, peştele, altele preluate din pânzele sale -, ne demonstrează încă odată cât de importante sunt pentru consacrarea ideilor sale: timpul, credinţa şi cultura… Este limpede că societatea are nevoie de asemenea mesaje ideatice şi estetice precum cele lansate de Aurel Roşu. Ele sunt, poate,singurele în măsură să ne asigure supravieţuirea într-o societate ce parcă renunţă tot mai mult la respectul celuilalt.”(Aurel Chiriac, critic de artă)

Expoziția va fi deschisă în perioada 18 august - 18 septembrie 2014.

 

Expozitie de pictura Radu Bacaita -Soulselfie 1-31 august Ateneul Tătărași, sala Galeriile de Artă

Expozitie de pictura Radu Bacaita -Soulselfie

1-31 august Ateneul Tătărași, sala Galeriile de Artă

In perioada 1 -31 august sunteti asteptati la Ateneul Tatarasi la expozitia de pictura al artistului plastic Radu Bacaita - Soulselfie.

Expozitie de pictura Radu Bacaita -Soulselfie 1-31 august Ateneul Tătărași

„Sunt pasionat de ezoterism, de potențialul uman și de misterul vieții. Inspirat de marii artiști contemporani și de tot ce e spiritual, am căutat mereu să fiu original și să îmi dezvolt un stil propriu. Consider că arta are menirea de a vindeca și de a deschide o fereastră spre ceva mai sublim și elevat în conștiința oamenilor care intră în contact cu ea! Fiind începător, rolul meu ca și artist, în primul rând este de a lucra cu mine, de a mă purifica și de a trăi constant într-o stare de uniune cu universul și cu tot ceea ce mă înconjoară pentru a fi capabil să materializez prin intermediul picturii acele imagini care vor fi de folos oamenilor în călătoria lor spre a deveni mai buni!”, Radu Băcăiță, artist.

Iasi 365 portalul iesenilor bine informaţi

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul de unde ieșenii să poată obţine informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.)  precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport,  carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!

 

Poate vă interesează