Expozitii Iasi

Expozitie Constantin Tofan "Periplu sentimental" 20 ianuarie - 20 februarie

Expozitie Constantin Tofan - "Periplu sentimental"

20 ianuarie - 20 februarie Complexul Muzeal Național „Moldova”

 

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția retrospectivă de pictură „Periplu sentimental”, semnată Constantin Tofan.

Vernisajul va avea loc vineri, 20 ianuarie, de la ora 17.00, în prezentarea criticului de artă D.N. Zaharia.

Reputat artist plastic, profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Constantin Tofan reunește pe simezele Muzeului de Artă din Iași aproximativ 80 de lucrări de pictură,  creații reprezentative din perioada 1985 – 2016.

    „[…] Privelişti din natură sau siluete umane, totul este filtrat de o imagerie prodigioasă, instituind o atmosferă de vrajă indicibilă. […] Artişti precum Constantin Tofan probează capacitatea artei de a redescoperi frumuseţea lumii”, aprecia, în 1995, criticul de artă D.N. Zaharia.

Născut în comuna Gârceni, judeţul Vaslui, pe 14 aprilie 1952, Constantin Tofan a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”- Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi (1994). Din 1990,  este membru titular al UAPR.

Activitatea sa este una prodigioasă, cu numeroase expoziţii în ţară şi străinătate: „La Roumanie magique”, Galerie Arthis, La Maison Culturelle Belgo-Roumaine – Belgia (2010); Galerie der Gangolf-Kirche, Hettstadt – Germania (2008); Galerie Gala, Magdeburg – Germania; Galeriile de artă „Top Business” Chicago (2004); Muzeul de Artă Halle – Germania (2003); Centrul Cultural Român din Budapesta, Viena, Veneţia, Centre d’Exposition „Constantin Brâncuşi”, Montreal – Canada; Art Découvert, Poitiers – Franţa (1999 ) etc.

expozitie constantin tofan periplu sentimental 2017

Lucrări semnate Constantin Tofan se regăsesc în colecţii particulare Franţa, Germania, Israel, Grecia, Canada, SUA, Siria, Belgia, Mexic, Spania, Italia, Scoţia, Noua Zeelandă.

Expoziția „Periplu sentimental” va putea fi admirată la Palatul Culturii din Iași, în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2017, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00, cu biletul aferent vizitării Muzeului de Artă (16 lei/ 8 lei pentru pensionari/ 4 lei pentru elevi și studenți).

La vernisaj, intrarea este liberă!

 

Expoziție de pictură - Carmen Mogoş - “Orizonturi asiatice” 1-10 februarie

Expoziție de pictură - Carmen Mogoş - “Orizonturi asiatice”

1-10 februarie Galeria “Nicolae Tonitza”

 

Galeria de artă “N.Tonitza” a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași invită publicul miercuri, 1 februarie 2017 la ora 17.00 la vernisajul xpoziția “Orizonturi asiatice” oferă publicului ieșean posibilitatea de a admira până pe data de 10 februarie a.c., o colecție de lucrări care transmit talent și creativitate, atingând un nivel care contribuie la formarea unei proprii identităţi ale artistei.

Expozitia Orizonturi asiatice Carmen Mogos ianuarie 2017

Demersurile pictoriței ilustrează esența și estetica profunzimilor, interpretările fiind exprimate prin diversitatea compozițiilor care au ca sursă de inspirație și centru de interes stampa japoneză şi chinezească. Tratate monocrom, lucrările etalează evoluții și interpretări ale unor subiecte inspirate din natură în care ritmul mișcării se contopește cu jocul dintre lumină şi umbră.

Cu acest prilejul va avea loc și lansarea albumului expoziției. Evenimentul va fi prezentat de d-l profesor univ. dr. Constantin Tofan.

 

 

sigla iasi365 2019 footer

 

 

Portalul Iasi365.com se dorește a fi site-ul unde ieșenii să găsească informaţii detaliate despre evenimentele culturale ce au loc în municipiul Iaşi (concerte, spectacole, expoziţii, târguri, petreceri, cursuri, competiţii sportive etc.) precum şi un îndrumar în obţinerea de acte de la instituţiile publice ieşene (certificat naştere, CI, pasaport, carnet de conducere, autorizaţii de tot felul)

Iasi 365 le urează tuturor celor care vin în Iași bun venit și distracție placută!