Expozitie fotografie "I Norge"
26 octombrie 2015 – 14 noiembrie Galeria de artă "La Gard"
Expoziția ,,I Norge’’ este rezultatul final a 4 luni petrecute în Norvegia, țara care te trage de mânecă atunci când crezi că le-ai văzut pe toate și te bate ușor pe umăr dojenitor. Nimic pe lumea asta nu se compară cu sentimentul de neputință și neajutorare ce te cuprinde inevitabil atunci când realizezi cât de vastă și incredibilă este natura. În momentul în care îți dau lacrimile de uimire în mijlocul munților și al fiordurilor îți dai seama că este imposibil să stăpânești o asemenea forță ce te copleșește. Nu poți decât să te întrebi de unde atâta noroc, pentru că nu ai cum să meriți o asemenea șansă pentru ceva ce poate ai făcut în trecut.
Însă nimic, dar absolut nimic nu se compară cu prima auroră boreală. Tot ce poți face este să te oprești din orice activitate, să nu te mai gândești la nimic și să uiți de existența tuturor lucrurilor din jurul tău, să uiți de tine însuți și să te bucuri de moment știind că poate e singura ta șansă să mai fii martor la un asemenea fenomen. Cele peste 60 de fotografii reprezintă doar o mică parte dintr-o experiență incredibilă trăită de un om norocos și atât. Fie că reprezintă sau nu realitatea generală, ele reprezintă totuși realitatea trăită de un singur om prin prisma experiențelor sale.
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov